Bărbat ridicat de DIICOT pentru că ar fi corupt sexual o minoră şi a încercat să o convingă să-şi omoare părinţii şi să se sinucidă
0Procurorii DIICOT Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara au efectuat, joi 24 august, o percheziţie pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliul suspectului C. A. C., în vârstă de 27 de ani, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi corupere sexuală.
Conform comunicatului de presă remis de către DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2017, suspectul a acostat în mediul virtual o minoră, în vârstă de 12 ani, căreia i-a pus la dispozitie, prin diverse canale de socializare, materiale cu caracter pornografic(filmuleţe şi fotografii), determinând-o să le vizualizeze şi să efectueze ea însăşi acte de natură sexuală. În acest mod, prin intermediul sistemelor sale informatice, suspectul şi-a procurat de la minoră materiale cu caracter pornografic(filmuleţe şi fotografii) reprezentând-o pe aceasta.
Mai mult, în urma convorbirilor text efectuate între cei doi, s-a constatat că minora a fost determinată de către suspect să aibă o atitudine suicidală şi a sprijinit-o totodată în hotărârea acesteia de a-şi ucide proprii părinţi.
Suspectul urmează să fie adus la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea audierii.