Bancomat din Orţişoara prădat de hoţi: prejudiciul se ridică la cel puţin 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul s-a petrecut în localitatea Orţişoara, judeţul Timiş, în noaptea de duminică spre luni. Bancomatul se afla în sediul unei bănci, care însă fusese închis la sfârşitul anului trecut.

Cum filiala CEC nu era funcţională, răufăcătorii nu au avut prea mari probleme în a pătrunde în imobil. Aceştia au deschis partea din spate a bancomatului, aflată în interiorul clădirii, şi au tăiat cu flexul balamalele de la casetele medalice unde se aflau banii.

"Ştim că bancomatul a fost alimentat la sfârşitul săptămânii trecute cu peste 100.000 de lei, însă nu putem oferi o cifră exactă a pagubelor, pentru că nu ştim ce retrageri s-au făcut în zilele trecute de la acel bancomat", a spus Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Autorităţile au fost sesizate luni dimineaţa, iar criminialiştii s-au deplasat la faţa locului pentru a ridica probe. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea autorului sau autorilor spargerii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite