Accident cu victime, provocat de o pisică ajunsă la pedale. Şoferul s-a speriat şi a tras brusc de volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O pisică a fost la un pas de a provoca o tragedie, la Lugoj FOTO lugojinfo.ro
O pisică a fost la un pas de a provoca o tragedie, la Lugoj FOTO lugojinfo.ro

Două persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc sâmbătă, 11 iunie, pe o stradă din Lugoj, judeţul Timiş.

Potrivit lugojinfo.ro, accidentul a avut loc pe strada Buziaşului. Şoferul le-a spus poliţiştilor că transporta mai multe pisici, iar la un moment dat una dintre ele a intrat sub pedala de acceleraţie. Şoferul s-a panicat şi a tras de volan stânga. 

Maşina scăpată de sub control a lovit câţiva stâlpişori de protecţie de pe mijlocul drumului, după care a lovit un stâlp de electricitate. 

Şoferul, dar şi o pasageră au rămas prinşi in maşină şi a fost nevoie de un echipaj de descarcerare. O ambulanţă sosită prima la locul accidentului le-a acordat celor două persoane primul ajutor, iar după ce victimele au fost stabilizate au fost transportate la spital.

„Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism pe Calea Buziaşului, dinspre Lugoj spre Buziaş, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, a lovit stâlpii de delimitare a sensurilor şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea şoselei. În urma impactului, o femeie în vârstă de 48 de ani a fost rănită şi transportată la spital. În cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpa”, transmit reprezentanţii IPJ Timiş.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Grav accident pe Autostrada Vestului. O maşină a izbit din spate un camion, apoi s-a răsturnat. Şoferul a murit

Un şofer de 71 de ani şi un preot motociclist au murit într-un accident în faţa hanului Ana Lugojana

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite