Tineri reţinuţi după ce-au furat pensia unei bătrâne de 77 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri cu vârste curpinse între 16 şi 25 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din localitatea mureşeană Băla după ce în urmă cu aproape două săptămâni au furat o sumă de bani din casa unei femei în vârstă de 77 de ani.

Suspecţii au pătruns în noaptea de 7 pe 8 februarie în casa femeii şi, din sertarul unei mese, au sustras suma de 1.500 de lei. Tinerii provin din aceeaşi localitate cu victima furtului, Băla, şi se pare că ştiau exact unde îşi ţinea aceasta banii de pensie. Când au găsit un moment prielnic pentru a fura, au făcut-o, lăsând-o pe bătrână fără nici un leu în casă. În urma investigaţiilor efectuate de oamenii legii, s-au putut stabili condiţiile exacte în care a fost comis furtul şi au putut fi identificaţi presupuşii autori.

Cei trei infractori au fost reţinuţi pentru 24 ore şi ţinuţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş. Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii mureşeni sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite