FOTO Principele Nicolae, alături de copiii cu dizabilităţi din Mureş: „Voluntariatul funcţionează foarte bine aici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae al României alături de copiii cu dizabilităţi de la Alpha Transilvană, FOTO: Sebastian Lungu
Principele Nicolae al României alături de copiii cu dizabilităţi de la Alpha Transilvană, FOTO: Sebastian Lungu

Principele Nicolae al României se află în aceste zile în Târgu-Mureş şi se implică în activităţi de voluntariat destinate copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi aflaţi în grija Fundaţiei Alpha Transilvană.

Să fii voluntar în ziua de azi este cu siguranţă un lucru nobil, iar dacă mai ai şi sânge albastru, cu atât mai mult. Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae al României demonstrează în aceste zile la Târgu-Mureş că ştie ce înseamnă voluntariatul şi îi ajută pe copiii şi tinerii cu nevoi speciale de la Fundaţia Alpha Transilvană să treacă mai uşor peste suferinţă.

În prima zi a săptămânii principele Nicolae al României a participat împreună cu copiii de la Centrul de Zi “Perseverenţa” la activităţi de hipoterapie. Marţi a fost alături de ei la şedinţele de hidroterapie, iar astăzi Alteţa Sa Regală a participat împreună cu ei la activităţile de kinetoterapie. Totodată, reprezentantul Casei Regale a participat şi la cercul de socializare „Club Copăcel” destinat copiilor cu dezvoltare normală cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani.

Până acum în vizita asta am fost în centrul oraşului, în rest am stat aici şi am lucrat. Luni am făcut cu copiii hipoterapie, ieri hidroterapie, iar acum kinetoterapie”, a declarat Principele Nicolae al României.

Copiii l-au impresionat pe principe, iar Alteţa Sa a promis să se întoarcă la centrul de ajutorare al persoanelor cu dizabilităţi ori de câte ori programul îi va permite.

 „Este prima dată când am lucrat cu copii cu dizabilităţi. Până acum a fost o mare experienţă pentru mine. Mă bucur că am venit şi că am avut această interacţiune cu copiii. Sper să mai vin, dar programul meu este destul de încărcat. Voluntariatul funcţionează foarte bine aici. M-am întalnit ieri cu 20 de voluntari care au venit aici şi lucrează aici. Am fost foarte impresionat de ei. Unii sunt tineri de liceu” a mai spus Principele.

Vizita Principelui Nicolae al României i-a onorat pe reprezentanţii Fundaţiei Alpha Transilvană din Târgu-Mureş.

Ca şi organizaţie cu tradiţie în activităţi sociale şi valorificarea voluntariatului este foarte frumos să ai o persoana publică, reprezentant al Casei Regale, principele Nicolae al României să fie voluntar în organizaţie. Vorbim aici despre voluntariat, despre un concept pe care organizaţia noastră încearcă să şi-l dezvolte în paralel cu voi şi cu tot ce înseamnă societatea românească. Noi practicăm voluntariatul ca o formă de activitate curentă. Asta este menirea unei organizaţii neguvernamentale, să coaguleze resurse voluntare în primul rând ale societăţii ca un semn de implicare în ceea ce se întâmplă în cetate. A-l avea pe principe este un lucru extrem de onorant pentru noi. Modul şi simplitatea pe care o abordează în activitatea lui, chiar vine şi lucrează câte 8 ore în diferite activităţi şi aşa cum a spus, a învăţat foarte mult” a declarat preşedintele fundaţiei dr.Alexandru Lupşa.

Joi, 17 iulie, Alteţa Sa Regală va desfăşura activităţi în atelierul de legătorie al Fundaţiei Alpha Transilvană şi va participa la activităţile clubului de socializare al tinerilor cu dizabilităţi din programul Atrium al organizaţiei. De asemenea, în aceeaşi zi, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României are programată o întâlnire cu părinţii tinerilor cu dizabilităţi şi va participa la clubul de socializare „Ştrumfii isteţi” ai cărui beneficiari sunt copiii cu dezvoltare normală cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. În ultima zi, vineri, 18 iulie, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României va lua parte la activităţile de servire a mesei pentru beneficiarii cantinei sociale.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite