Acces gratuit pentru femei la meciul FCM-ului cu Damila Măciuca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calendarul va fi acordat gratuit doamnelor şi domnişoarelor, la intrarea în stadion
Calendarul va fi acordat gratuit doamnelor şi domnişoarelor, la intrarea în stadion

Pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Femeii şi începutul returului ligii secunde de fotbal, conducerea FCM-ului a decis să le ofere o mică atenţie fanelor. Astfel, acestea vor beneficia de acces gratuit la partida de mâine, de la ora 11.00, împotriva celor de la Damila Măciuca.

În plus, zilele trecute, componenţii lotului echipei, staff-ul tehnic şi cei din conducerea executivă au participat la şedinţa foto pentru returul sezonului 2012-2013. Sesiunea foto a fost organizată pentru a realiza poza de grup a echipei, care va fi folosită în materialele de promovare din acest retur, dar şi pentru jucătorii care au venit la FCM Târgu-Mureş, în perioada precompetiţională. Primul material de promovare care va fi disponibil încă de la partida de sâmbătă va fi o fotografie a formaţiei mureşene, având pe verso un calendar competiţional al returului Ligii a II-a, seria a II-a.

Realizată în condiţii grafice performante, fotografia va fi disponibilă, alături de programul de meci, tuturor celor care îşi vor achiziţiona bilet de intrare la partida din prima etapă a returului. Evident, doamnele şi domnişoarele vor primi gratuit calendarul din partea celor de la FCM, la intrarea în stadion.


Biletele la meciul de mâine vor putea fi achiziţionate şi în ziua meciului, între orele 9.00 şi 11.00, la casa de bilete de la stadionul Transil.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite