Transformă rădăcinile şi crengile în sculpturi: „Jumătate de muncă este făcută de natură. Eu intervin foarte puţin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amos Moruşcă susţine că a realizat peste 2000 de lucrări din lemn
Amos Moruşcă susţine că a realizat peste 2000 de lucrări din lemn

Un inginer pensionar de la Uzina Mecanică (UM) Sadu este şi un sculptor prolific. Amos Moruşcă (68 de ani), din oraşul Bumbeşti Jiu, din judeţul Gorj, a realizat până în prezent peste 2.000 de lucrări în lemn.

Lucrează în special pe rădăcinile de fag şi crengi de nuc.

„Sunt cel mai simplu de lucrat şi nu crapă. Lemnul îl găsesc în păduri. Mă inspiră materialul pe care îl găsesc. Nu ştiu la început ce o să realizeze, dar pe măsură ce lucrez îmi vin tot felul de idei, pe care le transpun în ceea ce realizez. De obicei, jumătate de muncă este făcută de natură. Eu intervin foarte puţin. Le dau o formă, iar pe unele adaug unele materiale din bronz sau din cupru sau alamă. La final, le lăcuiesc“,

spune Amos Moruşcă.

Amos

O mare parte dintre lucrări au fost vândute. „Am vândut multe prin Timişoara, Craiova în Târgu Jiu. Chiar şi în străinătate. Am un stand în târgul de maşini din Târgu Jiu. Merg cu lucrări în fiecare zi de joi duminică. Vând o lucrare cam cu 100 de lei sau mai mult, în funcţie de dimensiuni sau de complexitate“.

„Simt o plăcere deosebită atunci când sculptez lemnul“

Amos

Amos Moruşcă s-a născut într-o comună din judeţul Alba şi a învăţat să cioplească lemnul de mic copil. „Lucrez de mic copil. Fiind ardelean din Ţara Moţilor, acolo fiecare persoană se ocupă cu prelucrarea lemnului. Am început să lucrez mai mult din anul 2000, atunci când am ieşit la pensie“, ne povesteşte artistul.

Acesta lucrează între cinci şi şapte ore pe zi. Nu este o muncă, pentru că cioplitul lemnului îl face fericit: „Simt o plăcere deosebită atunci când sculptez lemnul. Dimineaţa lucrez 3-4 ore şi după-amiaza cam 2-3 ore. Am zis să-mi trec timpul într-un mod plăcut, că tot sunt la pensie“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite