Sute de femei angajate pe loc să muncească la cules de căpşuni în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa Locurilor de Muncă pentru Spania, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile în municipiul Târgu Jiu, a fost un succes, aproape 600 de femei fiind angajate pe loc.

Bursa Locurilor de Muncă s-a încheiat astăzi. Peste 700 de femei din toate zonele ţării au venit la Târgu Jiu pentru a-şi găsi un loc de muncă în Spania, în agricultură, iar cele mai multe au reuşit să se angajeze. „S-au prezentat 705 persoane la Bursa Locurilor de Muncă pentru Spania organizată la Târgu Jiu. Dintre acestea, 568 au fost deja angajate de spanioli fiind încheiate contractele de muncă. Un număr de 60 de femei au fost respinse şi alte 77 sunt în rezervă. Probabil angajatorul îşi va face o analiză şi vor vedea dacă vor mai lua din cele de pe lista de rezervă. Din judeţul Gorj au fost selectate 275 de persoane”, a precizat Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, care a organizat acţiunea.

Îşi lasă copiii ca să muncească în Spania

Una dintre cele selectate să muncească în Spania este Alexandra, o tănără din Turceni, în vârstă de 27 de ani. Aceasta vrea să plece la muncă în Spania, deşi are acasă doi copii: „Am mai fost plecată la muncă în străinătate şi pot să spun că este mai greu la noi în ţară. Se munceşte, adevărat, dar măcar suntem plătite. Sunt din Turceni şi las acasă doi copii. Nu mi-am găsit un loc de muncă aici. Nu putem trăi fără bani. Soţul este şomer”. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite