Secretele viorii „cu goarnă“. Instrumentul maeştrilor bihoreni are acelaşi principiu de redare a sunetelor ca al gramofonului

Secretele viorii „cu goarnă“. Instrumentul maeştrilor bihoreni are acelaşi principiu de redare a sunetelor ca al gramofonului

La vioară este ataşată şi o trompetă de pioneri

Vioara „cu goarnă“ este un instrument întâlnit cu precădere în zona Bihorului. Doar câţiva meşteri populari mai păstrează tradiţia şi reuşesc să confecţioneze aceste instrument inedit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vioara cu doză mecanică şi cu „goarnă‖ este un instrument muzical de factură modernă, care funcţionează confoirm aceluiaşi principiul sonor cu cel al gramofonului.

„Emiterea sunetelor la vioara cu doză mecanică este o variantă aplicativă a aceluiaşi principiu sonor care a fost folosit la instalaţiile acustico-mecanice ale gramofonului. Vibraţia vârfului de ac (obţinută prin modul în care acesta parcurge deviaţiile de pe traseul circular al discului) este înlocuită la vioara cu goarnă, cu vibraţia coardelor. O doză mecanică, prevăzută cu o membrană foarte sensibilă, preia aceste vibraţii, le amplifică cu ajutorul membranei şi le transmite în mediul înconjurător printr-un rezonator tubular care se termină cu un pavilion (o pâlnie construită după modelul trompetei). Practic, în cazul acestui experiment, doza mecanică la care este anexat pavilionul este substitutul acustic al cutiei de rezonanţă din lemn, folosită pentru amplificarea sunetului la vioara obişnuită“, se artată într-un articol din revista „Muzica“. 
 

Când a fost construit primul instrument

Primul instrument de acest fel, la care era ataşat un pavilion, a fost inventat de John Matthias Augustus Stroh (1828 – 1914). Instrumentul a fost patentat în Anglia la Londra, în anul 1899. Instrumentul a fost denumit „Stroviols“, iar construcţia în regim de serie a fost făcută de către fiul său, Charles Stroh până în anul 1909, atunci când instrumentul începe să fie produs pe scară largă de firma George Evans & Co. 

„În România, instrumentul era cunoscut sub denumirea de vioară sistem „Tiebel“ – radio sau „Tiebelophon“. Vioara concepută să amplifice sunetul cu o doză mecanică avea un sunet puternic şi unidirecţional, calităţi care o ajutau să fie foarte performantă la înregistrările primitive făcute pentru gramofon în perioada interbelică. Timbrul pe care îl emitea această variantă constructivă de vioară (net inferior în comparaţie cu timbrul viorilor iniţiale) seamăna cu sunetul de tip «telefonic». În plan competitiv, odată cu trecerea timpului, componenţa timbrală a sunetelor a fost principalul handicap care a determinat scoaterea din uz a acestui instrument, deoarece înregistrările/redările muzical-sonore ulterioare (odată cu introducerea pick-upului modern) au devenit mult mai performante sub aspect calitativ. Producţia şi comercializarea viorii cu doză mecanică a fost sistată în anul 1942, când instrumentul a început să nu mai aibă căutare la nivelul pieţei internaţionale“, se mai arată în studiul publicat de revista „Muzica“.
 

Apreciată în Bihor şi în Clisura Bănăţeană

Totuşi, instrumentul a rezistat în mediul rural trecerii timpului. „Vioara cu «goarnă» este o variantă românească a instrumentului construit de John Matthias Augustus Stroh, ea fiind făcută de constructorii individuali români din mediul rural. Apariţia acestor construcţii de factură individuală în peisajul culturii orale româneşti s-a datorat faptului că în zona Bihorului şi pe Clisura Bănăţeană a Dunării (unde instrumentul este cunoscut sub denumirea de «laută cu tolcer») acest tip de vioară a rămas viabil şi după căderea Stroviols-ului în dizgraţie. În acest sens, vioara cu «goarnă» de construcţie manuală românească înlocuia cu succes un produs industrial care a dispărut de pe piaţa muzicală autohtonă.

Cu toate că vioara cu «goarnă» a fost utilizată la început în cadrul mediului urban, prin promovarea ei de către mass-media – mai precis, a studiourilor de înregistrări, acest instrument nu a rămas în folosinţa interpreţilor de la oraşe. Branşa lăutarilor avea alte principii estetice de apreciere sonoră, principii după care vioara cu „goarnă‖ nu putea fi agreată. În mediul sătesc ea a devenit treptat un instrument tradiţional. De cele mai multe ori, constructorii viorilor cu goarnă au fost şi buni interpreţi, aceştia remarcându-se de-a lungul timpului ca lideri muzicali în spaţiul etnografic local. Sonoritatea viorii cu „goarnă‖ este penetrantă, dură, necizelată (în componeta sa timbrală impunându-se în mod preponderent armonicele cu frecvenţe medii din spectrul armonicelor superioare ale sunetului fundamental)“, se mai arată în articolul din revista „Muzica“.
 

Goarnă de pionieri, ataşată la vioară

Marius Mihuţ, din Bihor, este unul dintre meşterii vestiţi care cinfecţionează, dar şi cântă la acest intrument. Lemnul cel mai bun pentru confecţionarea viorii este paltinul, dar Marius Mihuţ a reuşit să realizeze chiar şi din coarne de cerb.
„Eu le confecţionez, de la scândura desenată şi până când goarna este montată şi vioara acordată şi numai bună de cântat. Este un lemn special care este bun pentru confecţionarea viorilor, şi anume paltin. Am adus din eucalipt din străinătate, dar tot mai bun este paltinul“,
explică Marius Mihuţ. Acesta confecţionează viori de acest fel de şapte ani, în urma unui accident.
Marius Mihuţ ne povesteşte că goarna pe care o ataşează la vioara sa este cea folosită pe timpuri de pioneri: „Se mai găsesc foarte rar. Pot să aduc din Germania, dar nu sună că trompetele de pompieri. Ale noastre le dau clasă. Nu se mai fac. Se făceau odată pentru şcoli. Nu ştiu ce o să fac când nu o să mai găsesc. Eu pot să aduc chinezării, dar nu sună ca astea. Montez un suprafhon care erau făcute în Cehoslovacia. Nu prea se mai găsesc. Am început să mai fac şi eu acasă“.

În Bihor, acest instrument este nelipsit de la evenimente. „La noi, vioara cu goarnă este o tradiţie. Dacă la o nuntă nu există vioară cu goarnă înseamnă că nu e nuntă. Este regină la noi, în Bihor. Mai nou au împrumutat-o arădenii, sălăjenii“, ne spune Marius Mihuţ.
citeste totul despre: