Procesul lui primarului Bucurescu şi al omului de afaceri Mihai Rămescu a fost amânat după vacanţa judecătorească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Completul Judecătoriei Târgu Jiu a amânat, astăzi, procesul în care sunt judecaţi omul de afaceri Mihai Rămescu şi soţia acestuia, primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu şi un funcţionar al primăriei după vacanţa judecătorească.

Procesul în care sunt judecaţi, printre alţii, omul de afaceri de la Motru, Mihai Rămescu, şi primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, a fost amânat până pe data de 25 august, după vacanţa judecătorească. Unii dintre inculpaţi nu pot să fie prezenţi la ultimul termen de judecată, atunci când se vor face pledoariile finale, pentru că unii dintre inculpaţi sunt plecaţi în concediu sau la tratament, astfel că instanţa a decis amânarea procesului. Avocatul lui Mihai Rămescu a spus că va pune cloncluzii de achitare. 

Prejuduciul este de peste 600.000 de lei

Acuzaţiile împotriva celor patru sunt de corupţie. Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, şi Alexandra Loghin, referent în cadrul Primăriei Slivileşti, vor fi judecaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în timp ce Mihai Rămescu şi soţia lui sunt acuzaţi de instigare la abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual.

Ca stare de fapt, s-a reţinut că inculpatul Bucurescu Sorin, în calitate de primar, şi inculpata Loghin Alexandra, referent la Serviciul de urbanism din cadrul Primăriei Slivileşti, şi-au încălcat, cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, prejudiciind o persoană juridică, unitate cu capital majoritar de stat, cu suma de 680.753 lei, obţinând pentru altul un avantaj patrimonial. S-a mai stabilit că inculpaţii Rămescu Mihail şi Rămescu Maria i-au instigat pe funcţionarii primăriei să-şi încalce, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu în sensul de a nu lua măsurile legale cu privire la un imobil edificat în mod ilegal, cu consecinţa obţinerii în mod necuvenit a unui avantaj patrimonial“, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite