Povestea singurei mori pe apă din Târgu Jiu

Singura din municipiul Târgu Jiu se află în localitatea componentă Ursaţi. Moara lui Bădoiu funcţionează şi acum, cu toate că peste şase ani împlineşte un secol de existenţă. În momentul de faţă nu merge, pentru că debitul izvorului s-a redus foarte mult din cauza secetei din vara trecută şi nu mai are forţa necesară ca să pună în mişcare cele două pietre. De vreo trei luni, cele două pietre nu au mai fost puse în mişcare.

În timpuri nu foarte îndepărtate , porumbul şi grâul se transformau în mălai şi făină cu ajutorul a două pietre mari lucrate special care erau puse în mişcare de forţa apei. Mori pe apă existau pe tot cuprins judeţului Gorj, dar acum au mai rămas doar câteva.
Proprietarul singurei mori pe apă din Târgu Jiu este Ion Bădoiu. Acesta ne povesteşte că cel care a construit-o este bunicul său. Şi pe timpul acela era singura moară din Târgu Jiu, dar şi din comunele învecinate, aşa că se stătea cu zilele la coadă pentru măcinarea porumbului şi a grâului. Seara aveau loc adevărate petreceri, pentru că sătenii vroiau să treacă timpul într-un mod mai plăcut. Tatăl lui Ion Bădoiu s-a ocupat apoi de moară. Era foarte jovial şi toţi clienţii erau prietenii lui. Şi acum, moara lui Bădoiu mai este căutată de cei care vor să mănânce o mămăligă sau o pâine cu un gust special. Diferenţa este că moară electrică sparge bobul, pe când cea pe apă îl mărunţeşte prin frecare. „Oamenii mai vin şi acum să macine, dar de trei luni nu i-am mai dat drumul la moară, pentru că nu e apă. Nu se compară mălaiul din comerţ cu aceasta făcută de moară. Aici, bobul de porumb este frecat de cele două pietre şi are un gust deosebit. Vin mulţi oameni bătrâni din Târgu Jiu ca să macine, pentru că făina este bună pentru cu cei care suferă de diabet“.
Bunicul lui Ion Bădoiu, cel care a construit moara, a avut zece copii pe care i-a crescut datorită acesteia. „Bunicul meu a avut zece copii şi datorită morii pe care a făcut-o a putut să-i crească. Tatăl meu a cumpărat moara de la unul dintre copiii bunicului şi s-a ocupat de ea. Moara a fost închisă prin anii 60 de către comunişti pentru că nu mai era voie să funcţioneze, dar a fost repusă în funcţiune după 20 de ani pentru că s-a revenit asupra deciziei. Tatăl meu lucra la fabrica de ciment şi, după ce a redeschis moara, a rămas să lucreze ca morar, de unde a ieşit la pensie. După Revoluţie, am măcinat mai mult pentru prieteni“, ne povesteşte Ion Bădoiu.

Mai multe oferte pentru cumpărarea morii

Ion Bădoiu a primit mai multe oferte pentru vânzarea morii sale, dar nu a vrut să renunşe la ea, deşi suma de banii pe care urma s-o primească nu era de neluat în seamă. O asociaţie de turism, muzeul judeţului Gorj şi chiar mai mulţi străini s-au arătat interesaţi să achiziţioneze moara. Ion Bădoiu îşi doreşte s-o transmită moştenire urmaşilor.
Moara funcţionează perfect, iar cea mai mare parte a componentelor sunt cele originale. Doar ciutura şi scocul au fost schimbate, iar cele două pietre au fost schimbate în urmă cu câteva zeci de ani. Ion Bădoiu îşi aminteşte că a fost cu tatăl său să cumpere pietre de moară de la un meşter cioplitor. Durata de viaţă a unei pietre este în jur de 30 de ani, în condiţiile în care se învârte mereu. Trist este că acum nu mai există un meşter care să realizeze aceste componente esenţiale, aşa că morile pe apă vor dispărea. „Am făcut rost de pietre de unde au fost dărâmate mori. Nu mai sunt meşteri care să facă pietre de moară“.

Făina de la moara lui Bădoiu este apreciată

Dan Purece, localnic din Ursaţi, mai vine şi acum să macine porumb sau grâu la moara lui Bădoiu. Îşi aminteşte cu plăcere de fostul morar, tatăl lui Ion Bădoiu, care nu lăsa pe nimeni să plece până când nu-l cinstea cu un păhărel de ţuică. „Toată lumea a fost mulţumită de calitatea făinii pe care o face. Eu aş veni să fac o mămăligă cu făină de la moară pentru că are un gust deosebit, dar singura condiţie este să fie un debit suficient de apă. Moara electrică nu face făina aşa de bună. Eu am din aceasta, dar nu pot să mănânc mămăligă. Pe timpuri, sătenii care veneau cu căruţele pline de porumb şi grâu la măcinat aşteptau zile întregi la rând“.