Peste 76.0000 de gorjeni defavorizaţi vor primi ajutoare alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de gorjeni vor beneficia de ajutoare alimentare
Zeci de mii de gorjeni vor beneficia de ajutoare alimentare

Peste 76.0000 de gorjeni urmează să beneficieze de ajutoare alimentare printr-un program finanţat de Uniunea Europeană. Furnizarea ajutoarelor alimentare va începe în această săptămână şi în judeţul Gorj, iar primăriile vor putea începe distribuirea acestora către beneficiari.

„Distribuţia ajutoarelor alimentare beneficiarilor finali este făcută de primării în baza listelor de distribuţie, acestea asumând corectitudinea completării listelor si a distribuţiei. Beneficiari ai acestor ajutoare UE la nivelul judeţului Gorj sunt peste 76.000 de persoane“,

se arată într-un comunicat al Prefecturii Gorj.

Primele ajutoare vor începe să fie furnizate vineri, 17 iunie, în localităţile Târgu Jiu, Baia de Fier, Bălăneşti, Săcelu, Scoarţa şi Turburea.

Cine sunt persoanele îndreptăţite să primească ajutoare alimentare

Vor beneficia de aceste ajutoare alimentare familiile şi persoanele singure care beneficiază de venit minim garantat în condiţiile normelor în vigoare. De asemenea, se acordă ajutoare şi celor care au parte de alocaţie de susţinere a familiei. Printre cei care pot beneficia alimente se numără şomerii şi pensionarii cu maximum 450 de lei lunar. Şi cei care primesc indemnizaţie specială pentru pensionari sunt incluşi în rândul beneficiarilor. Nu sunt exceptaţi din rândul celor care primesc ajutoare alimentare nici veteranii de război, invalizii, văduvele de război, cei care au fost persecutaţi politic, cei care au fost deportaţi în străinătate în vremea comunismului şi foştii prizonieri politici. Pachetele din partea UE se acordă şi persoanelor cu handicap grav şi accentuat, care nu au parte de îngrijire în servicii sociale. Nu în ultimul rând, alimentele se acordă şi persoanelor fără venituri sau care câştigă maximum 450 de lei pe lună şi nu fac parte din nici o categorie dintre cele enunţate anterior. Persoanele care fac parte din mai multe categorii de beneficiari primesc ajutor o singură dată.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite