Pandurii, la doilea rezultat consecutiv de egalitate
0Pandurii a încheiat la egalitate meciul disputat duminică seară împotriva echipie CFR Cluj, fiind al doilea meci consecutiv încheiat la egalitate.
Pandurii a intrat mai greu în meci şi nu s-a regăsit în prima parte a meciului, CFR fiind echipa mai periculoasă. În min. 17, CFR trece pe lângă deschiderea scorului. Jakolis şutează de la marginea careului, iar mingea a lovit bara transversală. Pandurii dă semne de revenire şi un minut mai târziu, Breveld luftează la un şut ce ar fi putut să fie foarte periculos. În min. 27., Matulevicius face mai multe driblinguri în interiorul careului şi şutează, însă Felgueiras a respins. Pandurii are cea mai mare ocazie de a marca. În min. 36, Răduţ este faultat în careu, dar lovitura de la 11 metri executat de Iorga a fost apărată de Felgueiras .
Repriza a doua a fost mai săracă în ocazii de poartă. În min. 59, mingea ajunge la Deac, aflat într-o poziţie ideală, dar acesta şutează slab, iar Stanca a reuşit să apere. Un minut mai târziu, Matulevicius a lovit mingea cu capul, iar Felgueiras a respins cu dificultate de sub bară.
Grigoraş îl introduce târziu în teren pe Shalaj, cel care a marcat primul gol din acest sezon la Craiova, iar acesta a reuşit să creeze mai multe faze periculoase. În min. 90, acesta a tras puternic la poartă, dar portarul Felgueiras reuşeşte să respingă. Mingea este urmărită de Nistor, dar un fotbalist de la CFR a respins.