Oraşul din România cu impozite zero pentru investitori. Ce condiţii trebuie să îndeplinească oamenii de afaceri pentru a beneficia de scutirile fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Motru, din judeţul Gorj, este unul dintre puţinele oraşe din România care le acordă investitorilor o reducere a impozitelor pe clădiri şi terenuri, în funcţie de locurile de muncă nou create sau de nivelul investiţiilor.

Oamenii de afaceri care înfiinţează locuri de muncă sau investesc în municipiul Motru pot să beneficieze de o serie de scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri, putând ajunge chiar şi la taxe zero. 

Proiectul a fost conceput de primarul localităţii, Gigel Jianu, şi a fost deja aprobat de către Consiliul Local al municipiului Motru. Pentru a putea fi aprobat a fost nevoie, mai întâi, de obţinerea unui aviz favorabil de la Consiliul Concurenţei. Ajutorul se acordă atât celor care înfiinţează locuri muncă, precum şi oamenilor de afaceri care investesc, în funcţie de valoarea sumei.

„Este vorba de două scheme de ajutor de minimis. Prima se referă la o reducere de taxe şi impozite pentru terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea noii angajaţi şi ne dorim stimularea creării de locuri de muncă. Schema este complexă, are un regulament şi pentru a o putea aproba în Consiliul Local am primit avizul de Consiliul Concurenţei, pentru că nu se pot acorda oricum aceste forme de ajutor. Am iniţiat acest proiect pentru că mă interesează dezvoltarea oraşului“, a spus primarul oraşului Motru, Gigel Jianu. 

Scutire de 100% la peste 100 de noi locuri de muncă

Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local şi a devenit hotărâre. În funcţie de numărul de locuri de muncă înfiinţate se stabileşte şi cuantumul reducerilor.

„La peste 100 de locuri de muncă se aplică o scutire de 100% la impozitul pe terenul şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea noii angajaţi. Pornim de la un angajat, pentru care se acordă o reducere de 10%, şi apoi creşte în funcţie de numărul de salariaţi. Am încercat să-i ajutăm şi pe cei mici care înfiinţează noi locuri de muncă, dar şi pe cei mai mari“,

a precizat primarul Gigel Jianu. 

Întâlnire cu oamenii de afaceri 

Conducerea Primăriei Motru s-a întâlnit mai înainte cu oamenii de afaceri. „Am avut o dezbatere şi i-am chemat pe toţi oamenii de afaceri. Le-am spus ce vreau să fac, iar propunerea lor a fost de a-i ajuta şi pe cei mici. La situaţia care este în Motru, fiecare loc de muncă nou creat este foarte important“, a spus primarul Jianu.

Facilităţi în funcţie de nivelul investiţiei

În urma întâlnirii, primarul a conceput o nouă schemă de susţinere a investitorilor. „Am mai imaginat un alt proiect, care a fost aprobat de Consiliul Local, prin care aprobăm o reducere de taxe şi impozite în funcţie de volumul investiţiilor. Adică, până la o sumă de 50.000 de euro se primeşte un anumit cuantum, iar la o investiţie de peste 80.000 de euro se acordă o scutire în totalitate plata impozitelor pe clădire şi teren“, a mai spus primarul municipiului Motru.

Facilităţile se acordă pentru toţi investitorii şi se acordă pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă trei ani. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite