Nu prind hoţul chiar dacă a fost filmat în timp ce fura un portofel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gorjeni nu reuşesc să identifice un hoţ care a furat un portofel dintr-o farmacie, deşi acesta a fost surprins de camerele video de supraveghere.

Cătălin Lăzărescu ne povesteşte că uitat portofelul pentru că s-a grăbit, dar s-a întors după puţin timp ca să-l recupereze: „L-am uitat pe tejghea. Când am ajuns la ieşire din oraş, am observat că nu mai am portofelul. M-am întors la farmacie. Când am intrat, era un domn, care se vede pe imagini, a trecut pe lângă mine s-a uitat o secundă la mine şi a plecat. Am întrebat-o pe doamna de la farmacie dacă a văzut portofelul, iar el a auzit ce am spus“.

S-a deschis un dosar penal

Păgubitul a depus o plângere la poliţie, dar fără niciun rezultat până acum. „Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii de furt calificat în care efectuează cercetări pentru identificarea autorului“, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Cătălin Lăzărescu speră că îşi va recupera măcar actele pierdute: „Sper să fie prins, pentru că a fost o nesimţire foarte mare din partea lui. A mai fost şi filmat. Putea să-l returneze când am auzit că am venit după el“.
 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite