Mitingul minerilor şi energeticienilor s-a încheiat cu un eşec
0Protestul organizat de Federaţia Naţională Mine Energie s-a încheiat cu un eşec. Protestatarii au stat aproximativ 30 de minute în Piaţa Prefecturii din centrul municipiului Târgu Jiu, după care au plecat acasă.
Potrivit programului, protestul ar fi trebuit să dureze până la ora 17.00. Protestatarii au mărşăluit pe străzile municipiului Târgu Jiu şi au ajuns în Piaţa Prefecturii la ora 13.40. După nici 30 de minute, protestatarii au început să plece spre case, în mod inexplicabil pentru că protestul eraprogramat să se desfăşoare până la ora 17.00.