Mischie a făcut primele declaraţii după accidentul vascular-cerebral suferit: „A fost o cumpănă cumplită şi o perioadă foarte dificilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mischie a povestit momentele grele prin care a trecut
Mischie a povestit momentele grele prin care a trecut

Nicolae Mischie, fostul baron al judeţului Gorj, care a suferit în urmă cu aproximativ două luni un accident vascular-cerebral ischemic, a fost invitat să participe la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, eveniment la care a participat şi premierul Victor Ponta.

Acesta a spus că se simte foarte bine şi că nu a rămas cu sechele, deşi partea stângă a trupului a fost paralizat o perioadă. Fostul şef al judeţului a mărturisit că medicul care l-a tratat i-a spus că este al doilea caz din cariera lui de recuperare totală după un accident de acest fel: „Mă simt foarte bine, deocamdată. Cum va evalua, tot Dumnezeu ştie. A fost o cumpănă cumplită şi o perioadă foarte dificilă, care se pare că este rezolvată. La ora actuală mă simt foarte bine. A fost mai cumplit 4-5 zile că nu am ştiut de mine. Apoi, am fost cel mai bun din spital. Eu aveam grijă de ceilalţi bolnavi. Am stat două săptămâni în spital şi apoi am mai stat două săptămâni şi ceva la recuperare. Aşa a vrut soţia să rămân. A fost o perioadă grea. A fost ceva cumplit ce am putut să văd acolo ... E ceva ce nu poţi să îţi imaginezi. Spunea doctorul că în ultimii 12 ani doar două cazuir a avut de rezistenţa mea. Nu este obligatoriu să şi cred asta, dar realitatea este că, la un moment dat, îmi palarizase piciorul coimplet, toată partea aceasta (n.r. – partea dreaptă), mâna ochiul. Văzusem partea cealaltă a existenţei“.

„Nu vedeam nimic cu ochiul drept“

Mischie a spus că era cel mai bine dintre pacienţii din spital şi încerca să-i ajute pe ceilalţi:

„Eu eram cel mai teafăr dintre el. Este o situaţie pe care nu i-o doresc nimănui. Am încercat să mă încadrez în regim, am făcut exerciţiile care mi-au fost recomandate. Nu am rămas cu probleme, dar mai durează până mă recuperez complet. De exemplu, nu vedeam nimic cu ochiul drept, iar acum văd aşa... Se împietrise toată partea, picior, trup şi mână. Nu le puteam mişca, dar acum nu am niciun fel de problemeă. Sper că o să mă întorc la şcoală“.

Soţia lui Mischie a filtrat vizitatorii

Mischie a povestit că accidentul cerebral-vascular a apărut neaşteptat: „Nici nu mă aşteptam, când am avut incidentul. Am avut trei zile în care nu am făcut niciun efort. Mă pregătisem să plec la ţară şi m-am întâlnit cu cuscrul meu, cu doctorul. El pleca a doua zi la mare şi l-am chemat la mine să servim masa. După ce am mâncat primul fel de mâncare, mi-a venit rău. De atunci nu am mai ştiut de mine. Îmi paralizase complet partea dreaptă“.

Mischie povesteşe că toţi vizitatorii au trecut prin filtrul soţiei: „M-a vizitat foarte multă lume, din Godineşti, de la Târgu Jiu, dar numai cei care au primit dezlegare de la soţie. Eu am destule rude în Bucureşti. Eu cred că am avut şi noroc“.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite