Hitler şi lupta pentru petrolul românesc purtată între Germania şi forţele aliate

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Valea Prahovei a fost un loc strategic datorită zăcămintelor petrolifere importante, cele mai mari din toată Europa. În perioada interbelică, România ocupa locul trei în lume la exportul de petrol, cu cinci milioane de tone anual. Adolf Hitler avea nevoie de petrolul românesc pentru a transforma Germania într-o forţă. Petrolul românesc a avut un rol important în războiul purtat de Germania.

Industria petrolieră din Romănia era deţinută de Marea Britanie, care deţinea cel mai mare procent, de peste 20 la sută, Olanda, Franţa şi SUA. Germania avea un procent nesemnificativ, de sub 1%, şi a luat hotărârea de a schimba acest raport de forţe prin orice mijloace. Astfel, a încercat să susţină financiar organizaţiile politice pro fasciste. Dar cea mai erficientă metodă s-a dovedit a fi presiunea externă. În primăvara anului 1939, trupele germane au ocupat Cehoslovacia şi au ajuns la graniţa cu România. A fost momentul în care statul român a cedat şi a decis să negocieze cu Germania asupra petrolului românesc.

La 23 martie 1939 se semna «Tratatul economic româno-german», prin care ţara noastră se obliga să orienteze majoritar exportul produselor sale petroliere şi cerealiere către Germania, la preţuri reduse. În cazul în care România se ţinea de cuvânt, Adolf Hitler putea porni la cucerirea continentului. Imediat, Marea Britanie şi Franţa au receptat dimensiunea deastrului. În numai patru luni din anul 1939 (septembrie-decembrie), Cabinetul de război britanic s-a întrunit de 123 de ori, dezbătând problema petrolului românesc şi a importanţei «sufocării» Germaniei prin interzicerea accesului la aurul negru din Carpaţi“, arată istoricul Anton Caragea, în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă“.

Pretenţiile Germaniei

În prima fază, guvernul României a promis ajutor doar declarativ Germaniei, dar exporturile de produse petroliere erau în continuare la un nivel scăzut. Hitler a observat acest lucru şi l-a numit pe primarul Vienei în postul de însărcinat special al Reich-ului cu probleme economice pe lângă Legaţia din Bucureşti pentru a avea un control mai mare. Guvernul român a înfiinţat, în schimb, Comisariatul general al petrolului, care urmărea producţia. 

Sabotajul solicitate de anglo-francezi 

Franţa şi Marea Britanie se temeau de pericolul foarte mare reprezentat de acapararea capacităţilor de producţie de către Germania şi au cerut guvernului României să le distrugă în cazul în care s-ar întâmpla acest lucru. Şi SUA au cerut acest lucru şi se ofereau să ofere despăgubiri substanţiale României. Guvernul a acceptat până la urmă propunerile venite din partea marilor puteri şi în iarna anului 1939 urma ca planul de distrugere al puţurilor petroliere să fie pus în practică. Această acţiune făcea parte din planul de război al Franţei.

Acest plan era mai uşor de dus la îndeplinire prin faptul că o mare parte din capacităţi se aflau în mâinilor acestor puteri. mai mult decât atât, Franţa dorea chiar întreruperea transportului fluvial pe Dunăre, pentru a bloca astfel orice relaţie între Germania şi România, iar mai multe vase de luptă britanice s-au îndreptat către Giurgiu şi Porţile de Fier pentru a mina Dunărea. În iarna anului 1939, Statul Major francez a decis să se treacă la acţiunea de distrugere a puţurilor din Valea Prahovei. Acţiunea urma să se desfăşoare în paralel în ziua de 3 aprilie 1940 pe cele două planuri: Dunăre şi zăcămintele de petrol. 

Convoiul britanic a fost interceptat

Toate acţiunile erau derulate prin serviciile secrete, dar Marele Stat Major Român a aflat de această intenţie şi a reacţionat. Convoiul britanic a fost interceptat de trupele române.

„În total, în operaţia de minare a Dunării şi blocare a comerţului fuseseră angrenate 20 de vase britanice, 15 remorchere, 11 şlepuri, două tancuri, un elevator, un ponton şi 19 vase franceze, întărite cu 27 de supuşi britanici, specialişti în activităţi de sabotaj. Toţi aceştia, beneficiind de asistenţă a încă 100 de specialişti, dispersaţi în Bucureşti şi Valea Prahovei, urmau să intre în acţiune spre a dinamita şi zona Ploieşti“,

a arătat istoricul Anton Caragea. 

România a semnat cu Germania „Pactul Petrolului“

România a profitat de această situaţie şi a crescut preţul la petrolul livrat Germaniei, cu mai mult decât dublu. În primăvara anului 1940 a fost înfiinţată o societate care avea ca rol exportul unei cantităţi de petrolul către Germania de 130.000 de tone pe lună. Hitler plătea sumele solicitate şi, mai mult decât atât, asigura că problema Basarabiei nu va fi ridicată de URSS. România şi-a luat, totuşi, măsuri de securitate şi a întors paza pe graniţa de vest.

Petrolul românesc era disputat între Germania şi forţele aliate, Franţa şi Marea Britanie. Germania dorea salvarea capacităţilor de pe Valea Prahovei, iar ceilalţi distrugerea acestora. Germania chiar se pregătise să intervină armat pentru acest scop. Ca să evite o eventuală distrugere şi pentru că puterea lui Hitler devean tot mai mare, guvernul României a început o serie de negocieri cu Germania, pentru care România era cea mai importantă sursă de aprovizionare cu petrol. Moruzov, şeful spionilor români, care făcea un joc dublu, a fost ucis de un comando legionar, astfel că până la urmă s-a semnat „Pactul Petrolului“, prin care România se angaja să livreze Germaniei la un preţ redus surplusul de petrol.