Hidrocentrală cu tuneluri săpate în munte în Defileul Jiului. Construcţia a costat până acum 140 de milioane de euro, dar investiţia a fost blocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Defileul Jiului face parte dintr-o zonă protejată
Defileul Jiului face parte dintr-o zonă protejată

Lucrările de amenajare hidroenergetică pe Defileul Jiului sunt blocate în urma unei hotărâri judecătoreşti a Curţii de Apel Bucureşti.

Investiţia se desfăşoară într-o zonă protejată, Parcul Naţional „Defileul Jiului“, şi constă în devierea Jiului printr-un tunel subteran prin munte, după care apa ar urma, conform proiectului, să ajungă prin cădere în două hidrocentrale. Ecologiştii au reacţionat, susţinând că ecosistemul va fi grav afectat, flora şi fauna având de suferit. Până acum, Hidroelectrica a investit în jur de 140 milioane de euro, peste 80% din lucrări fiind realizate.

Derularea proiectului cu noile directive europene trebuie pusă de acord

Lucrările au început în anul 2003 când România nu făcea parte din UE, iar zona nu făcea parte dintr-un parc naţional. Hidroelectrica a obţinut o autorizaţie de mediu valabilă până la finalul lucrărilor, dar investiţia nu a fost finalizată la timp. Garda de Mediu a efectuat o verificare şi a dispus respectarea condiţiilor de mediu actuale prin întocmirea unui studiu de evaluare  impactului asupra mediului. Măsura a fost contestată în instanţa de judecată, dar Hidroelectrica a pierdut.

„Noi nu am făcut nimic altceva prin controalele efectuate decât să punem în acord directivele europene cu proiectul, cunoscându-se faptul că proiectul a fost demarat în anul 2003, iar în anul 2005 s-a instituit regimul de arie naturală protejată prin înfiinţarea Parcului Naţional «Defileul Jiului». După această dată au apărut alte obligaţii legale şi în urma controalelor făcute de noi am cerut operatorului Hidroelectrica să pună în acord derularea proiectului cu noile directive europene. Acest lucru presupune ca Hidroelectrica să demareze procedurile pentru a executa un studiu de evaluare adecvată, care pune în evidenţă anumite probleme pe linie de biodiversitate ce ar putea apărea ca urmare a acestui proiect. Vor fi obligaţi să realizeze un studiu, care să pună în evidenţă anumite obligaţii în privinţa habitatelor din zonă şi a speciilor protejate, astfel încât funcţionarea proiectului să se facă în armonie cu mediul natural. Operatorul va comanda unui institut efectuarea studiului după care vor emite viitoarele autorizaţii de funcţionare. Acest lucru nu înseamnă oprirea proiectului “,

a spus Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite