Handbaliştii de la Energia, ameninţaţi cu blocarea salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbaliştii de la Energia Târgu Jiu riscă să nu-şi mai primească salariile, dacă vor continua evoluţia slabă de până acum. În momentul de faţă, veniturile jucătorilor sunt diminuate la jumătate.

Din cele şase meciuri disputate până acum, Energia a reuşit doar o singură victorie şi ocupă penultimul loc în clasament. Rezultatele catastrofale şi jocul foarte slab au atras şi sancţiuni. Handbaliştii primesc doar jumătate din salariu, iar, dacă vor continua în acest fel, nu vor mai încasa niciun ban. „Debutul este dezastruos. Echipa joacă foarte slab, iar rezultatele sunt pe măsura jocului prestat. Au fost, deja, luate măsuri împotriva atitudinii şi prestaţiei jucătorilor în acest început de sezon. Măsurile se menţin în continuare. Urmează perioada în care jucătorii trebuie să plătească pentru ce s-a întâmplat. Jucătorii au fost avertizaţi de mai multe ori şi vor suporta consecinţele. Nu îmi este teamă că vom ajunge la retrogradare. Se poate ajunge şi la blocarea salariilor. Aşteptăm cele două etape care mai sunt până la încheierea primei etape, pentru că după meciul cu CSM Bucureşti urmează o pauză de trei săptămâni şi o să vedem dacă aceste măsuri luate se vor înăspri. Deocamdată nu se va schimba obiectivul nostru“, a spus Benedict Geamănu, preşedintele secţiei de Handbal al clubului Energia. 

Nu mai există unitate 

Preşedintele echipei a spus că nu mai există unitate între jucători şi acest lucru ar putea să fie un motiv pentru rezultatele slabe: „Nu mai există o unitate în cadrul echipei. Cred că nu mai sunt aşa de uniţi ca în anii trecuţi. Valoarea jucătorilor nu a scăzut. S-ar putea ca aceasta simbioză să nu se fi realizat. Este posibil ca prin venirea celor şase jucători străini să nu se fim produs o simbioză între jucătorii români şi cei străini. Poate că şi aceasta este una dintre cauzele care au dus la aveastă evoluţie. Poate că unii dintre jucători sunt ieşiţi din formă. Poate că ar trebui că antrenorul să fie mai ferm, pornind de la antrenamente, în meciuri, în deplasări. Eu nu cred că ieşirea din criză se poate face cu ameninţări şi ţipete. Eu cred că se rezolvă discutând“. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite