Gorjean acuzat de complicitate la furt în Italia, încătuşat de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un tânăr din Târgu Cărbuneşti, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru complicitate la furt din locuinţe, a fost reţinut de poliţiştii din Gorj.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au depistat, ieri, un tânăr, de 29 de ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti, care era urmărit internaţional. 

Pe numele acestuia, autorităţile din Italia au emis un mandat european de executare a pedepsei de trei ani de închisoare şi 600 de euro amendă, pentru complicitate la furt din locuinţe.

Va fi extrădat în Italia

„Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior va fi prezentat Curţii de Apel Craiova, cu propuneri legale, pentru demararea procedurilor de predare către autorităţile italiene“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite