Fostul director al DSVSA Gorj, detaşat să conducă un serviciu din cadrul ANSVSA
0Ion Iliuţă, fostul director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, a fost detaşat timp de şase luni la Autoritatea Naţională din Bucureşti. Acesta conduce Serviciul non-animal din cadrul ANSVSA.
Iliuţă nu a vrut să comenteze situaţia în care se află. Acesta a precizat doar că este vorba de o promovare: „Sunt director în Autoritate. Sunt detaşat cu data de 6 iulie. Fac aceeaşi treabă pe care o făceam şi la Târgu Jiu, dar acum o fac la nivelul ţării. Dacă am fost propus să vin în Autoritate înseamnă că am avut şi nişte rezultate. Am fost promovat pentru rezultatele pe care le-am avut la DSVSA Gorj, un judeţ cu probleme legate de siguranţa animalelor. Nu fac alte comentarii, pentru că sunt la Bucureşti şi nu vreau să-i mai deranjez pe colegii mei de acolo că abia sunt puşi şi ei pe picioare“.
Conducerea DSVSA Gorj este asigurată interimar de Mircea Covrig.
Iliuţă, implicat în mai multe scandaluri
Ion Iliuţă a fost schimbat de la conducerea DSVSA Gorj în această primăvară, fiind mutat ca şef al Compartimentului Antifraudă din cadrul DSV Gorj. Fostul director a fost implicat în mai multe scandaluri şi chiar dosare penale. Numele lui a fost pomenit în dosarul privind colecta şpăgilor pentru PDL. Fostul director al ANSVSA, Marian Zlotea, secretar general adjunct al PDL, a fost interceptat când îi cerea lui Iliuţă circa 1,5 tone de carcasă de porc, „de calitate”, pentru o chermeză electorală.
Iliuţă a mai fost acuzat că îşi foloseşte subalternii, în timpul programului lor de lucru, pe post de argaţi. Mai mulţi inspectori au fost suprinşi în timpul programului de lucru când munceau la construcţia unui gard la casa familiei sale.