Experienţa unui român la Ambasada Rusiei din Londra. A fost trimis la 2.000 de kilometri distanţă pentru o viză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Mărgeloiu (20 de ani), student la Facultatea de Informatică din cadrul „University College London” (UCL), a povestit, într-un articol postat pe un site de specialitate, experienţa sa după primul an de facultate în capitala Marii Britanii. Un capitol special este dedicat modului în care a fost tratat de reprezentanţii Rusiei în Londra atunci când Andrei a mers să solicite viză pentru a participă la o tabără de studiu în Moscova.

Înainte de a participa la un mare concurs internaţional la Paris, universitatea l-a trimis pe Andrei într-o tabără de studiu în capitala Rusiei, ţara care ocupă primul loc în lume la concursurile şi olimpiadele de informatică. Pentru a ajunge în Moscova, Andrei avea nevoie de viză, astfel că a mers la un centru rusesc din Londra pentru a o obţine.

„Un funcţionar a venit pentru a se uita pe documentele mele. A sunat pentru a primi asistenţă, iar după mai multe minute mi-a spus: «Nu pot să vă dau viza, pentru că sunteţi cetăţean român şi trebuie să obţineţi viza din România». Minunat, trebuie să merg 2.000 de kilometri pentru a lua viza“, a relatat Andrei în articolul despre experienţele trăite în primul an ca student în Londra. 

Gluma salvatoare

Andrei a fost insistent şi a încercat din nou să obţină viza, gândindu-se că un alt funcţionar va fi mai amabil. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar Andrei a sunat la Ambasada Rusiei din România. I s-a spus că trebuie să ajungă acolo pentru a lua viza, lucru imposibil, pentru că găsise loc liber la avion peste patru zile. A vrut să meargă la Ambasada Rusiei din Londra, dar un gardian nu l-a lăsat să intre. O glumă spusă la timp l-a salvat pe Andrei: „Mi-a spus că nu pot intra deoarece nu sunt cetăţean rus. Am văzut că el era asiatic şi am încercat să fac o glumă: „Tu eşti rus, de asta eşti înăuntru». Gardianul a devenit serios şi mi-a spus: «Nu, nu sunt. Este un oficiu turistic în colţul străzii. Acolo poţi intra. Încearcă acolo»“. Andrei a mers la oficiul rusesc şi a reuşit să obţină acolo viza. 

„Cultura sovietică este încă omniprezentă în Rusia“

image


Andrei a fost încântat de experienţa trăită în Rusia, de cultura acestei ţări şi de nivelul algoritmilor din informatică la care ajunseseră ruşii:

„Cultura sovietică este încă omniprezentă în Rusia. Străzile, blocurile şi atmosfera îmi erau familiare deoarece le avusesem şi noi în România“,

a menţionat Andrei în articolul său. 

Andrei a reprezentat universitatea la un mare concurs internaţional

Andrei a trecut în anul II şi este mulţumit de rezultatele obţinute în primul an. Românul a reprezentat universitatea la un concurs internaţional de informatică. a făcut parte dintr-o echipă formată din trei studenţi, dintre care doi au fost români. 

Andrei Mărgeloiu este absolvent al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” şi medaliat cu aur la mai multe ediţii ale olimpiadei naţionale de informatică.

Andrei şi ceilalţi colegi au reuşit să califice la faza finală a concursului, la care au participat cele mai bune 50 de echipe din toată lumea. Concursul s-a desfăşurat la Paris şi a fost organizat de renumita companie „Google“. Echipa UCL a fost cea mai tânără din competiţie. Echipa din care a făcut parte tânărul târgujian s-a clasa pe locul 36, iar conducerea UCL i-a felicitat pentru rezultatul obţinut, mai ales că au fost la prima participare.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite