Exerciţiu de salvare unic al salvamontiştilor gorjeni. Se vor scufunda în lacul de acumulare îngheţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii gorjeni vor participa la  un exerciţiu de salvare din mediu acvatic în condiţii de iarnă şi temperaturi foarte scăzute.

Acţiunea se va desfăşura miercuri, 27 ianruarie, la podul istoric din Parcul Central din Târgu Jiu. „Exerciţiul urmăreşte testarea echipamentelor de lucru şi salvare, verificarea echipamentului de protecţie şi evaluarea capacităţii de intervenţie a salvatorilor montani în condiţii de lucru în mediu acvatic şi la temperaturi foarte scăzute, condiţii similare celor ce pot fi întâlnite pe timp de iarnă în intervenţiile salvatorilor montani din peşterile inundate sau din lacurile montane“, a spus sabin Cornoiu, şeful salvamont Gorj.

Vor fi folosite echipamente unice în România 

Vor fi testate două noi echipamente aflate în dotarea Serviciului Salvamont Gorj, unice în România, placa de salvare din mediu acvatic şi lansatorul de coardă, iar, metodele de salvare care vor corespunde testelor urmând a deveni proceduri de intervenţie în baza cărora salvatorii se vor pregăti pe viitor şi vor acţiona în situaţii reale. De asemenea, salvamontiştii vor mai folosi echipamente specifice de salvare, scufundare sau echipamentele uscate de lucru în mediu acvatic. „Exerciţiul se va desfăşura şi va fi evaluat pe toate etapele specifice unei acţiuni reale pornind de la alarmare, managementul evenimentului şi a resurselor, deplasarea la locul

incidentului, organizarea acţiunii de recuperare, acordarea primului ajutor, protecţia termică a accidentatului şi a salvatorilor, transferul accidentatului către serviciul de Ambulanţă/SMURD şi transportul la prima unitate medicală“, a precizat Sabin Cornoiu.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite