Doi târgujieni au înşelat casele de amanet din oraş cu 50.000 de lei. Au vândut 700 de grame de aur fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din municipiul Târgu Jiu, în vârstă de 25 de ani, sunt acuzaţi că au înşelat mai multe case de amanet. aceştia au vândut un metal ce părea a fi din aur.

Cei doi ar fi valorificat o cantitate de 700 de grame de metal de culoare galbenă. Prejudiciul cauzat prin această activitate infracţională desfăşurată este de aproximativ 50.000 lei.

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei în cauză, în perioada septembrie - octombrie 2015, ar fi vândut 700 de grame de metal de culoare galbenă, mai multor case de amanet din municipiul Târgu Jiu, prezentându-l ca fiind din aur şi care ulterior, cu ocazia efectuării expertizelor, s-a dovedit a fi din metal comun“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Suspecţii urmează să fie prezentaţi magistraţilor din cadrul Parchetului şi Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite