Director nou la uzina de armament care funcţionează cu utilaje vechi din cel de-Al Doilea Război Mondial
0Un nou director a fost numit în fruntea Uzinei Mecanice (UM) Sadu, unitate de producere a muniţiei, care se află în subordinea Ministerului Economiei.
Inginerul Dorin Motorga a fost numit la conducerea UM Sadu, după ce mandatul fostului director, Dumitru Dădălău, a ajuns la final.
Uzina Mecanică Sadu are nevoie de retehnologizare, iar salariaţii solicită o creştere a salariilor.
„Fostul director nu a mai dorit să continue. Cel care a fost de acord să ocupe funcţia de director general este un inginer tânăr, de perspectivă. Este nevoie de achiziţionarea de utilaje pentru retehnologizare uzinei. În cont există suma de aproximativ zece milioane de euro. Nu s-a reuşit până acum să se achiziţioneze aceste echipamente, pentru că sunt o serie de probleme care trebuie rezolvate“ a spus primarul oraşului Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru, pe raza căruia funcţionează uzina
UM Sadu funcţionează cu echipamente de 80-90
Cea mai mare problemă în privinţa retehnologizării o reprezintă preţul de achiziţie. Utilajele de care are nevoie uzina pot fi cumpărate din afara spaţiului Uniunii Europene, la un preţ cu mult mai mic.
UM Sadu nu mai poate să fie pe piaţă cu echipamente învechite, care au 80-90 de ani de când funcţionează. Nu poţi concura cu fabrici din alte ţări, unde -au făcut investiţii în tehnologii noi, performante.“, a spus primarul din Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Ce a păţit un tânăr care şi-a îngropat într-o pădure câinele mort într-un accident
Hoţ de lemne urmărit prin pădure cu focuri de armă de către poliţişti