Cum va menţine conducerea CEO veniturile salariale. Va da afară 3000 de angajaţi
0Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a găsit soluţia menţinerii actualelor venituri salariale. Managerul privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, a anunţat că, de la 1 martie, vor avea loc disponibilizări masive. Astfel, 3000 de angajaţi vor fi trimişi acasă.
În condiţiile în care vor avea loc disponibilizările de personal, susţine managerul CEO, actualele venituri salariale se vor reduce cu doar cu 2,7%:„Prin acordul la care am ajuns în urmă cu câteva zile, ca numărul salariaţilor care pleacă din companie să crească de la 2.000 la 3.000, s-a creat sursă pentru ca veniturile medii brute pe cap de salariat să scadă doar cu 2,7%. În momentul în care a apărut în discuţie această posibilitate şi pare a fi acceptată de către partea sindicală, acea mie de oameni în plus care pleacă cu venituri de însoţire creează sursă pentru ca veniturile să rămână aproximativ la nivelul celor din anul 2014. Veniturile vor scădea de la un brut de 3.618 lei la 3.527 de lei. Rămân aceleaşi venituri, similare celor din anul 2014, inclusiv acele prime, sporuri, tot ce a fost înainte, dacă se va întâmpla acel program de restructurare, adică de scădere a numărului de salariaţi cu 3.000 de oameni. Şi, să ne înţelegem, producţia trebuie să rămână aceeaşi. Adică nu scădem şi producţia, nici cantitatea de cărbune, nici cantitatea de energie. Deci 3.000 de oameni pleacă, dar creşte productivitatea în aşa fel încât să putem să asigurăm aceste venituri". Potrivit lui Ciure, în timp, fondul de salarii ar putea chiar să crească.
Cum vor fi selectaţi angajaţii care vor fi puşi pe liber
Numărul salariaţilor din CEO se va reduce de la peste 18.000 la aproximativ 15.000. Peste o mie de oameni vor fi transferaţi la o altă unitate. iar restul vor fi pensionaţi, în timp ce alţii care mai au doi ani până la pensie vor sta acasă şi vor încasa 1700 de lei de la stat. Va mai exista o categorie, persoanele care vor pleca din CEO cu salarii comepnsatorii.
„Cifra de 3.000 a venit în urmă cu trei zile. Înainte era vorba despre 2.000 de persoane, 1.000 cu 1.000. Diferenţa aceea de o mie a creat premisele pentru ca veniturile să rămână la nivelul celor de anul trecut. Această mie de oameni provine de peste tot, selecţia făcându-se pe baza unei înţelegeri cu sindicatele. 1.080 sau 1.090 vor pleca cu transfer. Pe data de 26 februarie sper să avem o şedinţă AGA cu aprobare şi pe 28 sper să fie ultima zi în Complex a Carierei Berbeşti. Afară de aceasta, cei 250 de angajaţi de la Brăila şi urmaţi de încă 450 de la restul carierelor şi termocentralelor din Gorj, vor pleca cu venituri de însoţire. Am făcut demersurile necesare pentru ca ei să fie prinşi pe OG 36, care înseamnă 1.700 de lei pe o perioadă de aproape doi ani. Aceştia sunt în general oameni care mai au foarte puţin sau sunt în apropierea vârstei de pensionare. În afară de asta, avem şi un fond în buget, dar nu este foarte spectaculos de mare; avem nişte bani prinşi pentru salarii compensatorii, însă există premisele şi posibilitatea să se ia şomaj şi venituri de însoţire până la atingerea vârstei de pensionare”.