Cum erau strămutaţi românii la oraşe în timpul comunismului. Oameni din medii sociale total diferite ajungeau să traiască în aceleaşi blocuri uriaşe

Apartamentele erau repartizate de ICRAL

Industrializarea a dus, în perioada regimului comunist, la un adevărat exod al locuitorilor din mediul rural către oraşe. O anchetă sociologică denumită „Blocul între loc şi locuire“, apărută în  anul 1994 în „Revista de cercetări sociale“, realizată de Vintilă Mihăilescu, Viorica Nicolau, Mircea Gheorghiu şi Costel Olaru, arată modul cum în acelaşi bloc ajung să locuiască oameni din diferite categorii sociale.

În lucrarea sociologică este prezentată situaţia blocului nr. 311 din zona Militari, în care au ajuns să locuiască atât foşti proprietari ai unor imobile demolate, cât şi tinere familii.  

„Blocul 311 din Militari, zona Veteranilor, a fost dat în folosinţă în toamna anului 1977. Este un bloc mic, tip P+4, cu două scări însumând 20 apartamente. Componenţa sa a fost marcată de valul de demolări şi mutări declanşat după cutremurul din acel an: o parte din locatari provine din case demolate, alţii din Pantelimon, prin schimb de locuinţă oferit de ICRAL, care avea nevoie de apartamente în această zonă pentru bătrânii demolaţi din Calea Moşilor, alţii, în sfârşit, au profitat într-un fel sau altul de toate aceste mişcări pentru a obţine apartamentul la bloc pe care îl aşteptau de mult.

Pentru unii venirea aici a fost o dramă, pentru alţii încununarea unor demersuri de ani de zile. […] «...memoriul l-am făcut la doamna Ceauşescu —povesteşte E.S. Soţul meu era student atunci, ştiţi, de aia aveam nişte drepturi; el era student, copiii erau patru, nu aveam unde […] şi m-am apucat eu şi am făcut memoriul. Da' vreau să spun totuşi cum a evoluat […] pe 3 august l-am născut pe Bogdan […], pe 3 septembrie am pus memoriul la poştă […] Ei, vreau să zic că pe 3 noiembrie am avut deja apartamentul nominalizat...». […] În sfârşit, în alte câteva cazuri „pilele“ la ICRAL sau la „ăştia cu demolările“ au fost suficiente.

Motivele venirii la bloc, mai exact, în acest bloc, sunt diverse. Constrânşi de demolări sau de lipsa de spaţiu, toţi cei anchetaţi au încercat să influenţeze faimoasele repartiţii sau să le corecteze prin jocul complicat al schimburilor de locuinţe pentru a se apropia: de serviciu sau, mai frecvent, de un părinte, un copil, o rudă etc. Care locuia în vecinătate sau măcar în acelaşi cartier. […] Veniţi din orizonturi diferite, au sfârşit prin a se aduna în blocul 311: intelectuali, funcţionari şi muncitori, un ofiţer de stat major şi un sportiv de performanţă, un sociolog şi o familie de ţigani etc., alcătuind împreună colectivitatea eterogenă a blocului“, se arată în studiul sociologic „Blocul între loc şi locuire“.

Percepţie negativă asupra oraşului 

Cei mai mulţi dintre locatarii blocului au o percepţie negativă asupra oraşului: „Peste jumătate dintre locatarii blocului 311 nu s-au născut în Bucureşti. Au venit din alte părţi, la vârste diferite şi din motive diferite. În schimb, perceperea oraşului este mai puţin diferită. Când li se cere să definească oraşul, imaginea pe care o au, în majoritatea cazurilor, este aceea a unei aglomerări excesive: «gălăgia cea mai mare şi balamucul cel mai mare: aglomeraţia», «un furnicar de oameni»“.

Totuşi, viaţa la bloc prezintă şi avantaje: „Există însă şi reversul medaliei, pentru că oraşul are avantajele sale. Şi ele sunt evidente mai ales când este vorba despre confort, acesta fiind apanajul oraşelor […]. Confortul săracului, desigur, pentru care imaginea casei cu curte este legată de cea a încălzirii cu lemne, de lipsa apei curente etc. În acest sens trebuie luată declaraţia doamnei D. «[…] între casă cu curte şi bloc, eu prefer blocul. Dar o casă cu aceleaşi condiţii de confort ca şi cele de la bloc nu mi-ar displăcea. Adică să am încălzire cu gaze, apă curentă, WC-ul în casă, în fine, tot confortul»“.