Cum a apărut cartoful în Europa şi în ţările române. „Trebuia de urgenţă «ceva» de mâncare“

Cartofii nu a fost, la început, pe placul europenilor

Europenii au fost circumspecţi în ceea ce priveşte consumul de cartofi atunci când leguma a ajuns pe bătrânul continent. Nici în Transilvania n-a avut iniţial un mare succes.

Cartoful a fost adus în Franţa abia în secolul al XVIII-lea de către farmacistul Antoine Parmentien, care îl descoperise întâmplător în timp ce era prizonier în Prusia.

„Curtea regelui Ludovic al XVI–lea al Franţei. Farmacistul Antoine Parmentien. Se prezintă emoţionat în faţa regelui Ludovic al XVI–lea:

– Maiestate, vă ofer cea mai rară floare din regat!

Regele o luă în mână, o mirosi, se uită îndelung la ea, apoi o înmâna unei curtezane. Ce–i înmânase farmacistul regelui? De necrezut pentru zilele noastre, o banală floare de... cartof! Într–adevăr, atunci cartoful era o raritate. Farmacistul o descoperise în Prusia pe când se afla prizonier în timpul Răz-boiului de 7 ani (1756–1763)“, se arată în lucrarea „Istoria pe placul tuturor“ al lui Eugen Şendrea. 

Europenii nu acordau o mare atenţie cartofului în alimentaţie de bază. Doar în Germania se consuma în mod regulat. „Cartoful un succes în America, n–a prea priit în China, Japonia şi ţările musulmane. Nici bătrâna Europă, n–a sărit în sus de bucurie la apariţia lui. În Italia i se spunea „tartuffoli”. Filozoful englez Adam Smith se plângea de dispreţul manifestat de englezi faţă de acest aliment. Irlandezii îl consumau cu lactate, iar la Lorena abia în 1787 a devenit hrană principală a ţăranilor. Germanii, în schimb i–au acordat toată atenţia. Ba, în timpul războiului de secesiune (1778–1779), conflictul s–a numit chiar «război al cartofului»“, prezintă istoricul Eugen Şendrea.

Cartoful i-a salvat pe ardeleni de la foamete

Pe teritoriul României de astăzi, cartoful a apărut prima dată în Transilvania, pentru că începuse să fie cultivat cu succes în Austria şi Ungaria, după care s-a răspândit rapid în Moldova şi Ţara Românescă.

„Cartoful, la începutul secolului XIX, era cultivat în Austria şi Ungaria. Transilvănenii însă strâmbau din nas la vederea lui. Aceasta până în 1814. Pentru ţărănimea ardeleană a fost un an greu, cu foamete. Lipsa furajelor a dus la diminuarea numărului de animale. Trebuia de urgenţă «ceva» de mâncare. Atunci a apărut ideea cultivării cartofului. A fost o soluţie pe drept cuvânt salvatoare. De calităţile cartofului, află în Moldova şi domnitorul Scarlat Callimachi (1812–1819). Bănuim că o porţie de cartofi prăjiţi l-au dat gata. Încântat, îndemna pe ţăranii moldoveni să cultive miraculosul cartof. Ba, chiar dă poruncă să se traducă din greacă, broşura „Învăţătura sau povăţuirea pentru facerea pâinii din cartofle”, apărută la Iaşi în 1818. În Muntenia, zguduită de vestita «ciumă a lui Caragea», cartoful a fost o adevărată mană cerească. Muntenii se apucă să–l cultive chiar în grădinile din Bucureşti şi în cele din jurul capitalei. O cronică menţionează pentru prima dată, vânzarea cartofului în pieţele bucureştene“,

prezintă istoricul Eugen Şendrea . 

Prima mămăligă preparată şi mâncată de domnitorul Constantin Duca

Porumbuil a intrat mai devreme în ţărilr române. „Prima mămăliga se pare că a fost făcută şi mâncată în Moldova în timpul domnitorului Constantin Duca (1693–1695), când «sărăcimea câtă era în ţară şi făcea ogoare cu sapa, prin păduri şi prin silişti de sub păduri, semănau păpuşoii şi cu acea hrană se ţinea». În Ţara Românească, după unele opinii, se pare că a început cultura porumbului cu vreo 50 de ani mai devreme, în timp ce în Transilvania el era folosit în timpul domniei lui Gheorghe Racoczi I (1630–1648)“, se mai arată în lucrarea „Istoria pe placul tuturor“.