Colţ de pădure transformat într-un loc de poveste: artiştii au pictat trunchiurile copacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un colţ de pădure a devenit un tablou viu
Un colţ de pădure a devenit un tablou viu

Un colţ dintr-o pădure situată în localitatea Baia de Fier, chiar la Drumul Naţional 67 Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea, a fost transformat într-un loc de poveste, care atrage din ce în ce mai mulţi vizitatori. Trunchiurile arborilor au fost vopsiţi în diferite culori, în cadrul unui proiect menit să atragă atenţia asupra defrişărilor.

Mai mulţi artişti vizuali, critici de artă şi oameni de cultură au transformat un colţ din pădurea din Baia de Fier într-un adevărat loc de poveste, un tablou viu. Tulpinile arborilor au fost vopsite în culori vii, imaginea oferită de pădurea colorată fiind deosebită. Sute de copaci au fost coloraţi cu vopsea ecologică.

Proiectul ArtLand „Grădina Paradisului” a avut loc în perioada 30 iunie -2 iulie în Pădurea Dumbrava din satul Poienari al comunei Baia de Fier, iniţiator fiind artistul plastic Mihai Ţopescu. Proiectul este un manifest cu privire la defrişările abuzive şi, de asemenea, o invitaţie de a redescoperi frumusuil în natură.

Poienari
„Este o pată de culoare, o zonă spirituală, natura trebuie înţeleasă de fiecare. Aici este un fel de manifest artistic, nu cu lozinci, uite că se poate şi un altfel de manifest! Artistic! În sutele de copaci vopsiţi, în funcţie de cum te mişti în jurul lor, descoperi altceva!”,

a spus artistul Mihai Ţopescu. 

„Am visat acest proiect şi l-am gândit vreme de câţiva ani“

Poienari

Mihai Ţopescu susţine că a visat aceste proiect şi l-a gândit vreme de mai mulţi ani: „În acest colţ de Rai fiecare descoperă altceva! Sunt 500-600 de copaci vopsiţi în culori puternice şi în funcţie de cum te mişti în jurul lor descoperi altceva! Un permanent tablou. Mă bucur că a ieşit aşa! Am visat acest proiect şi l-am gândit vreme de câţiva ani. Am făcut foarte multe machete, am crezut în el, l-am vizualizat, iar acum după ce este gata, mă simt liniştit! (…) Mulţumesc sponsorilor, voluntarilor, oamenilor de bine care ne-au ajutat! Au fost alături de mine colegi din ţară şi din străinătate, artişti, critici de artă, dar şi oameni simpli, de pe stradă, care au venit voluntar şi ne-au ajutat să vopsim! Înainte de a începe lucrul aici erau foarte multe gunoaie, am adunat toate deşeurile, am făcut curăţenie, am curăţat copacii de crengi pentru a putea să îi vopsim în înălţime, tot alături de voluntari. Sponsorul a crezut în proiect şi ne-a ajutat cu tot ce am avut nevoie! A vibrat şi a acceptat nebunia mea!”, a mai precizat Mihai Ţopescu.

Poienari

„Este o lucrare artistică unică!“

La acest proiect au luat parte o seamă de artişti din fdiferite medii. „Nu mai există aşa ceva, este o lucrare artistică unică! Apreciez ce a ieşit. A ieşit foarte bine. Este un semnal tras de artist. Sunt bucuros că am luat parte la ea”, Victor Korniş, artist.

„Este o pată de culoare, o zonă spirituală“

Mihai Ţopescu spune că manifestarea de la Baia de Fier face parte din ciclul „Înălţarea“ şi va continua şi anul viitor. „La anul va fi un proiect mult mai mare, peste drum, atunci, o săptămână zeci de artişti vor lucra atunci. Foarte mulţi artişti vor veni la anul şi va trebui să caut sponsori. Vreau ca această zonă să devină o zonă culturală, spirituală. În fiecare an va mai avea loc câte un eveniment. Aici, în Dumbrava Poienari, este o pată de culoare, o zonă spirituală, natura trebuie înţeleasă, este un fel de manifest artistic, nu cu lozinci, uite că se poate şi un altfel de manifest! Artistic!“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite