Clubul Pandurii are un nou preşedinte: Mihai Prunariu a fost numit la conducerea echipei
0Adunarea Generală a Acţionarilor clubului de fotbal Pandurii a decis, în cadrul întâlnirii care a avut loc în această după-masă, ca Mihai Prunariu să ocupe funcţia de preşedinte al echipei.
Eugen Pârvulescu a revenit în postul de preşedinte executiv al clubului Pandurii. Decizia a fost luată chiar la cererea lui Eugen Pârvulescu, acesta dorind să se ocupe doar de partea sportivă a echipei, mai ales că rezultatele din ultima perioadă au fost foarte slabe. Mihai Prunariu este reprezentantul Complexului Energetic Oltenia în Consiliul de Administraţie şi ocupa funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal.
Primul obiectiv al noului preşedinte este obţinerea licenţei.
Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic, a precizat că Eugen Pârvulescu se va ocupa de partea sportivă, iar Mihai Prunariu de cea administrativă.