Averea medicului Dana Vodislav, verificată de Curtea de Apel Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Averea medicului gorjean Dana Vodislav, aflată în arest la domiciliu, va fi verificată de Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de peste 250.000 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate.

Potrivit ANI, în perioada 21 mai 2007 - 31 decembrie 2012, Dana Vodislav  a realizat venituri salariale în cuantum de 1,4 milioane de lei, iar bunurile acumulate în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de peste 2,5 milioane de lei, din care peste 1,7 milioane de lei reprezintă depuneri numerar în conturile bancare, retrageri numerar, achiziţie imobil, iar 850.900 de lei au fost ridicaţi în urma percheziţiei domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Astfel, a rezultat o diferenţă nejustificată în cuantum de peste 250.000 Euro).

Dana Vodislav a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către medicul Dana Vodislav în perioada exercitării funcţiei de conducere, în cadrul unei unităţi de stat din sistemul de sănătate publică. „Dana Vodislav a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere“, se arată într-un comunicat al Agenţiei.

Dana Vodislav rămâne în arest la domiciliu 

Tribunalul Gorj a decis astăzi să menţină măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de medicul Dana Vodislav. Instanţa i-a permis acesteia să participe la o nuntă, unde este naşă. Dana Vodislav este inculpată în dosarul „Mafia permiselor auto”, în care nouă cadre medicale, medici şi asistente, au fost trimise în judecată pentru eliberarea de fişe medicale fictive. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite