Aproape 100 de candidaţi nu s-au prezentat la prima probă de la examenul de bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate examenele vor fi înregistrate atât video, dar şi audio
Toate examenele vor fi înregistrate atât video, dar şi audio

99 de candidaţi au lipsit de la prima probă a examenului de bacalaureat, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care s-a desfăşurat între 8 şi 10 iunie.

3909 absolvenţi de clasa a XII-a s-au înscris pentru susţinerea acestei probe. Cele mai multe absenţe s-au înregistrat la Coleguiul Tehnic Mătăsari, unde au fost 18 absenţe, iar, la Liceul Tehnologic Turceni, 11 candidaţi nu s-au prezentat la prima probă. 

Dintre cei care au susţinut examenul, 317 au obţinut calificativul „mediu“, iar 842 sunt „avansaţi“. De asemenea, 2651 au primit calificativul „experimentat“. 

Bacalaureatul continuă, în perioada 15-19 iunie cu evaluarea competenţelor digitale.

Examenele şi corectarea lucrările, înregistrate video şi audio 

Din acest an, toate examenele, dar şi corectarea lucrărilor, vor fi înregistrate video şi audio. „Ca o noutate, din acest an se înregistrează şi audio tot ceea ce se întâmplă în sala de examen. Aceeaşi procedura va fi aplicată şi la centrele de evaluare a lucrărilor. Şi la probele orale, la cele scrise, precum şi la corectarea lucrărilor totul va fi înregistrat video şi audio, pentru că ne dorim ca cei care promovează bacalaureatul să le fie evaluate cunoştiinţele dobândite în liceu. Va fi toleranţă zero faţă de cei care intenţionează să fraudeze examenul“, a spus Ion Işfan, inspectorul general şcolar.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite