A schimbat roba cu hainele de fermier, după ce laptele de capră a salvat-o din ghearele unei boli cumplite

Clara are o viaţă împlinită

Clara Călianu, în vârstă de 43 de ani, s-a născut în Capitală şi a activat ca juristă, dar de patru ani trăieşte într-un sat uitat de lume, unde se ocupă de o fermă de capre.

A început cu 40 de capre, iar, în prezent, fosta juristă devenită fermier are peste 140 de capre din rasele Saanen, alpină franceză şi Boer. În medie, cantitatea de lapte este şase litri de pe cap de animal. Produsele sunt valorificate la clienţi din oraşul Motru şi din împrejurimi. Clara nu vrea să transforme pasiunea ei pentru creşterea caprelor într-o afacere, astfel că este mulţumită cu orice sumă de bani pe care o primeşte. Mult mai importantă este liniştea sufletească şi satisfacţia pe care o are atunci când clienţii se simt bine care urmare a consumului de lapte. Printre clienţii fideli se numără o bolnavă de cancer care a renunţat la citostatice după ce afecţiunea s-a ameliorat.

Clara Călianu nu vrea să se oprească aici. Are de gând să continue modernizarea fermei pe care o deţine. Are în proprietate 30 de hectare de teren pe care le cultivă cu furaje. Munceşte de dimineaţă până seara, dar cu mare drag, astfel încât, la sfârşitul zilei  nu resimte oboseala şi abia aşteaptă să se întoarcă la fermă. A achiziţionat şi un tractor pentru efectuarea lucrărilor agricole. Îl conduce singură, cu toate că această activitate este specifică unui barbat. Munceşte la fermă alături de toţi membrii familiei. Nu se dă înapoi de la nicio activitate oricât de grea ar fi. Toţi localnicii se miră de capacitatea de muncă a fostei juriste. 

Clara Călianu şi soţul ei nu mai vor să se întoarcă vreodată în capitală sau să revină la viaţa pe care au avut-o. Nu concep să trăiască în altă parte, decât lângă căpriţele lor.

O boală cumplită

Clara Călianu a decis să renunţe la profesia de jurist pentru cea de fermier în urma unei întâmplări care i-a marcat existenţa. Laptele de capră a salvat-o din ghearele unei boli cumplite, astfel că şi-a dedicat viaţa creşterii animalelor care i-au redat dreptul la o existenţă normală.

Clara Călianu a absolvit Facultatea de Drept şi a lucrat o perioadă la un cabinet de avocatură. A renunţat la intenţia de a ajunge avocată pentru că şi-a deschis propria afacere împreună cu soţul ei. Societatea funcţiona foarte bine, astfel încât familia ei a prosperat. La un moment dat, relaţia cu soţul ei s-a rupt, astfel încât a fost nevoită să divorţeze. A lucrat la două cabinete de avocatură din Bucureşti. „În Bucureşti m-am născut, am urmat liceul, am terminat facultatea şi am lucrat. Am avut o firmă de import-export, după care am devenit jurist şi am colaborat cu un cabinet de avocatură“, ne povesteşte Clara Călianu. 

Ca urmare a stresului acumulat, în special de la locul de muncă, sistemul imunitar a fost afectat şi s-a îmbolnăvit. Afecţiunea, fără leac în România, i-a afectat nervii optici, organul cel mai sensibil al omului, astfel încât, în anul 2007, a rămas fără vedere. Timp de aproape un an de zile nu a putut vedea, iar deznădejdea o marca din ce în ce mai mult, asta şi pentru că toţi medicii români la care a apelat ridicau neputincioşi din umeri. I se recomandase un medicament pentru a stopa evoluţiei bolii, dar care avea multe efecte secundare adverse. Ajunsese chiar să fie desfigurată ca urmare a administrării medicamentului: „Din cauza sistemului imunitar scăzut am rămas fără vedere timp de nouă luni. Am fost la multe spitale şi am consultat foarte mulţi medici. Toţi spuneau că boala este necunoscută şi că nu o să mă mai fac bine. Am urmat multe tratamente şi tind să cred că unele îmi făceau chiar rău. Toate tratamentele nu şi-au făcut efectul. am luat Medrol, un medicament foarte periculos“. 

S-a operat într-o clinică din Franţa, după o cură cu lapte de capră 

A contactat clinici din străinătate şi persoane care trecuseră prin acelaşi calvar. Prin intermediul unei prietene, a ajuns la o clinică din Franţa. Medicul de acolo i-a dat răspunsul pe care îl aştepta atât de mult: poate să-şi recăpete vederea în urma efectuării unei operaţii.

Problema era că analizele şi starea de imunitate erau la pământ, astfel că intervenţia nu poate fi efectuată. Medicul a trimis-o în ţară pe Clara pentru a urma o cură cu lapte de capră. „Am mers acolo. Mi s-au făcut analize şi sistemul meu imunitar era la pământ. Medicul a spus că nu mă poate opera şi mi-a cerut să urmez şase luni de zile lapte de capră viu. Am consumat cel puţin un litru de lapte de capră pe zi, în loc de apă sau de suc“, ne povesteşte fosta juristă.

Clara s-a întors în Franţa cu o teamă în suflet în aşteptarea răspunsului de la medicul specialist. Din fericire, acesta s-a minunat de rezultatele curei cu lapte de capră şi i-a transmis că rezultatele sunt foarte bune şi că operaţia se poate realiza. A doua zi a fost supusă intervenţiei. A aşteptat cu mare emoţie să i se dea pansamentele jos de la ochi. Tensiunea a crescut treptat până când medicul a intrat în salon. Atunci când a deschis ochii şi a putut vedea din nou, s-a simţit ca şi cum s-a născut din nou. A fost momentul în care viaţa i s-a schimbat. Şi-a dat seama că valoriile vieţii sunt altele şi a devenit alt om: „Am văzut chiar din a doua zi după operaţie. Când am văzut soarele şi lumina zilei am spus că Doamne-Doamne este lângă mine. A fost un sentiment ca şi cum m-aş fi născut pentru a doua oară“. 

S-a dedicat creşterii caprelor

Însănătoşirea de-a dreptul miraculoasă a determinat-o să-şi schimbe radical viaţa. Pentru că laptele de capră a avut un rol decisiv la însănătoşirea sa, Carla a decis să se dedice creşterii animalelor care i-au salvat viaţa. I-a împărtăşit dorinţa sa partenerului de viaţă, dar acesta a fost mai reticient. A renunţat în totalitate la viaţa din Bucureşti şi s-a mutat, împreună cu soţul, în comuna Samarineşti, în casa din bârne de pe timpul străbunicilor, unde părinţii ei trăiesc de peste 20 de ani, după ce s-au pensionat. Toate economiile le-a investit în amenajarea fermei, dar şi în renovarea casei. A cumpărat, mai întâi, teren pe un deal aflat între comunele Samarineşti şi Slivileşti, după care a trecut la ridicarea construcţie unde urmau să fie adăpostite caprele. „M-am gândit ce pot să fac eu pentru alţii, atâta timp cât Doamne-Doamne pe mine m-a impulsionat să lupt. În acest fel mă ajut pe mine, îmi ajut familia şi îi pot ajuta şi pe ceilalţi care au nevoie. A fost opţiunea mea să vin în comuna Samarineşti. Am venit prima dată ca să mă mai îngrijească mama şi i-am spus intenţia mea de a mă ocupa de creşterea caprelor. Ea a fost cam sceptică. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să strâng furaje. În octombrie 2010 a început construcţia fermei şi tot atunci am adus şi o parte din căpriţe. În ianuarie 2011 am terminat cu totul şi le-am adus acasă la ele. Am început de la zero, pentru că nu ştiam nimic legat de acest domeniu. Pentru cunoscuţii mei a fost ceva de neimaginat. Am studiat foarte mult, mi-am cumpărat cărţi, am discutat cu mai mulţi crescători, dar cel mai mult am învăţat din practică“, a spus Clara.