VIDEO Hoţii au răvăşit primăria din Dobra, sub nasul poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul riscă să fie sancţionat contraventional, potrivit legii 333 din 2003, pentru că nu a luat măsuri de pază la sediul primăriei
Primarul riscă să fie sancţionat contraventional, potrivit legii 333 din 2003, pentru că nu a luat măsuri de pază la sediul primăriei

Primăria din comuna dâmboviţeană Dobra a fost spartă, noaptea trecută, de mai mulţi indivizi care sperau să găsească în instituţie bani sau obiecte de valoare. Ghinion însă. În primărie, care se află gard în gard cu postul de poliţie, hoţii nu au găsit nimic de valoare, dar au răvăşit toate birourile.

Descoperirea a fost făcută, în această dimineaţă, de către femeia de serviciu şi secretarul primăriei. Cei doi spun că au găsit uşa de la intrare deschisă dar şi toate birourile răvăşite. “Am găsit uşile deschise. Hârtiile răvăşite”,a spus Mariana Sima, femeia de serviciu.

“...este destul de jenant să se spargă lângă poliţie...”

Hoţii au reuşit însă să scoată televizorul din biroul primarului, pe care l-au abandonat în curtea primăriei. 

“Când am venit era deschisă primăria. Am 45 de ani, dar nu am auzit vreodată că s-a spart primăria în Dobra. Ghinion pentru hoţi.  Sunt atâtea dosare răvăşite. S-a întâmplat în centrul satului, lângă poliţie. Vă daţi seama că este destul de jenant să se spargă lângă poliţie”, a declarat Marian Andronache, secretarul primăriei.

Clădirea primăriei se află gard în gard cu Postul de Poliţie, însă nimeni nu a auzit nimic. Sătenii care locuiesc în apropriere spun că nici măcar câinii nu au latrat. Clădirea,  spune primarul, nu are seif , dar nici paznic, alarmă sau cameră video, lucru pentru care ar putea fi amendat de oamenii legii. Acum, la nevoie, spune că va angaja un paznic, iar anul acesta va monta si cameră de supraveghere dar şi alarmă.  

“Dimineaţa m-a anunţat femeia de servicu, împreună cu secretarul, că au găsit uşa forţată la primărie şi toate uşile de la birouri forţate. Se văd urme de forţare, prin birouri hârtiile aruncate. Au căutat după valori, după bani, dar noi nu avem bani. La orice încasare se depune imediat. Nu am seif în primărie, nu am casă de bani. A încercat televizorul de la mine din birou. Cred că a simţit cineva că l-au scos lângă gard, l-au lăsat şi au plecat. Un ghinion. Au crezut că găsesc valori în primărie” Gheorghe Nica, primar comuna Dobra.

Localnicii se tem acum şi spun că dorm cu grijă noaptea, de frica hoţilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi incearcă acum să dea de urma hoţilor. 

“Am fost  sesizaţi cu privire la faptul că la primăria localităţii Dobra a avut loc o tentativă de furt. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat că nu a fost sustras niciun bun din interiorul insituţiei. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora”, a declarat agentul Adelina Torcică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Primarul riscă să fie sancţionat contraventional, potrivit legii 333 din 2003, pentru că nu a luat măsuri de pază la sediul primăriei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite