VIDEO 20.000 de enoriaşi au stat la coadă la moaştele Sfântului Nifon. Oamenii nu s-au mai călcat în picioare ca în alţi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20.000 de pelerini din Dâmboviţa, dar şi din ţară, au luat parte la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, de la Târgovişte. Canicula i-a pus la încercare pe unii dintre credincioşi, care au venit "înarmaţi" cu umbrele sau evantaie, însă, i-a şi disciplinat. Au lipsit îmbulzelile de anii trecuţi.

Ceremonia religioasă a avut loc în prezenţa unor Ierarhi din ţară şi din străinătate. Înalţii prelaţi au oficiat slujba pe un podium special amenajat în apropierea Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, unde s-au aflat moaştele Sfântului Ierarh. Peste 20.000 de oameni s-au perindat prin faţa moaştelor.

Din cauza căldurii, mulţi enoriaşi au venit "înarmaţi" cu umbrele sau evantaie, dar nu s-au înghesuit să sărute moaştele ci au aşteptat în linişte să le vină rândul. "Ne-am rugat pentru sănătate, să ne dea Dumnezeu ploaie că e mare nevoie. Venim mereu la Târgovişte", ne-a spus o femeie din Râncaciov.

Cei mai mulţi au fost aduşi cu autocarele de către preoţii parohi.

"Căldura o suportăm bine. Am venit cu umbrelă, cu evantai şi stăm la umbră. E orrganizare mai bună anul acesta. De 7 ani nu lipses de la această sărbătoare", ne-a mărturisit o enoriaşă din Malu cu Flori.

Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon Mihăiţă, i-a îndemnat la smerenie şi credinţă pe cei prezenţi.

"Sărbătoarea sprituală Sf. Nifon este evenimentul central al Arhiepiscopiei Târgovişte de mulţi ani, aşa cum se ştie. A devenit o tradiţie ca pelerini şi credincioşi şi din întreaga eparhie şi din cele învecinate, chiar din ţară, vin la Târgovişte, la 11 august, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a se închina la moaştele sfântului ierarh", ne-a declarat pr. Marian Puiescu, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Târgovişte.

Cu prilejul acestei sărbători, Arhiepiscopia Târgoviştei a lansat aplicaţia "www.arhiepiscopiatargovistei.ro" pentru telefoane cu sistem de operare Android. Este prima aplicaţie de ştiri religioase din judeţul Dâmboviţa şi a doua din ţară, după cea a Patriarhiei Române (Basilica), care oferă, în timp real, informaţii despre viaţa şi activitatea bisericească.

Zeci de mii de oameni s-au adunat să se închine la moaştele Sfântului Nifon în Dâmboviţa

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite