Târgovişte organizează Cupa României la Handbal Feminin pentru că are infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Handbal a ales Municipiul Târgovişte pentru organizarea celei de-a 29-a ediţie a Cupei României la Handbal Feminin pentru că sunt puţine oraşe în ţară care dispun de două săli în care se pot organiza evenimente de o asemenea amploare.

”Sunt foarte puţine locuri în Romania care au două săli propice pentru un astfel de eveniment. Târgoviştea are două săli în care putem să desfăşurăm toate partidele. În al doilea rând, în campania pentru alegerile FRH am spus că vreau să promovez handbalul în ţară şi pentru asta handbalul o să meargă, prin competiţiile importante pe care le are, peste tot. Târgoviştea este un loc în care mi-am dorit să ajung. Am găsit în primarul Gabriel Boriga un partener de discuţie foarte bun şi de asta ne aflăm aici”, a declarat Alexandru Dedu, preşedintele FRH.

Vedete multe pe metru pătrat

”Se ştie, Târgoviştea este reprezentativă din punct de vedere sportiv, prin baschet, dar asta nu înseamnă că nu putem să popularizăm şi cel mai performant sport de echipă pe care România îl are, în acest moment: handbalul feminin. E normal ca târgoviştenii, care sunt iubitori de sport şi cunoscători de sport, să poată vedea, în Sala P olivalentă, cele mai bune jucătoare ale României, personalităţi ale handbalului românesc european şi mondial”,a completat primarul Gabriel Boriga.

Programul meciurilor de miercuri - 23 aprilie

14:00 "U" Jolidon Cluj - Neptun Constanţa

16:00 Mureşul Tg. Mureş - CSM Ploieşti

16:00 CSM Bucureşti - Corona Braşov

18:00 HCM Roman - Dunărea Brăila

18:00 CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Cetate Deva

20:00 HCM Baia Mare - HCM Rm. Vâlcea

La start vor fi prezente 14 echipe, două din liga secundă (Ştiinţa Bucureşti şi Mureşul Tg. Mureş). HCM Baia Mare, Corona Braşov şi CSM Bucureşti sunt pe aceeaşi parte de tablou.

Joi, 24 aprilie, Sala Polivalenta

Joc 9: invingator joc 1 – invingator joc 2      ora 13.00

Joc 10: invingator joc 3 – invingator joc 4     ora 15.00

Joc 11: invingator joc 5 – invingator joc 6     ora 17.00

Joc 12: invingator joc 7 – invingator joc 8     ora 19.00

Sambata, 26 aprilie, Sala Polivalenta

Semifinala 1: invingator joc 9 – invingator joc 10      ora 11.00

Semifinala 2: invingator joc 11 – invingator joc 12     ora 13.00

Duminica, 27 aprilie, Sala Polivalenta

Finala mica     ora 11.00

Finala mare     ora 13.00

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite