Rezultate dezastruoase! O singură notă de 10 la simularea la matematică în liceele tehnologice din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar o notă de 10 la simularea de miercuri
Doar o notă de 10 la simularea de miercuri

Centralizarea rezultatelor la simularea examenului de Bacalaureat, la matematică, a scos la iveală un lucru îngrijorător. Doar 2 elevi din zece ar lua examenul dacă mâine ar susţine examenul maturităţii.Potrivit Inspctoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, procentul de promovabilitate este de 23,04%.

„Am avut 3604 candidaţi înscrişi la simulare şi s-au prezentat 2669. Dintre aceştia, trei au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze. La această simulare s-a avut în vedere ca elevii să obţină minim nota 5. Procentul 23,04% este un procent mai mic decât cel obţinut anul trecut de licee teoretcie la aceeaşi disciplină. Totuşi, tragem speranţa că lucrurile se pot îndrepta până în vară şi că efortul susţoinut al profesorilor, elevilor şi părinţilor, ne vor ajuta să obţinem  un rezultat mai bun decât acesta la Bacalaureat”, a declarat prof. Mihaela Anton, purtătorul de cuvânt al Inspectorului Şcolar Judeţean Dâmboviţa.

Din toţi elevii care au participat la simulare, doar unul a reuşit să obţină nota 10.

Următoarea simulare pentru liceeni va avea loc în perioada 15-19 aprilie. „Până atunci, fiecare unitate liceea are obligaţia să îşi stabilească un plan de măsuri remediale pentru ca examenul să nu ne mai ia prin surprindere şi să ştim exact nivelul la care ne aflăm”, a mai spus Mihela Anton.

În Dâmboviţa, la simularea la matematică au participat 19 licee cu filieră tehnologică.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite