Primăria Târgovişte dă startul asfaltărilor în cartierul Priseaca
0
Primăria Târgovişte anunţă că în cel mult doi ani şi jumătate cartierul Priseaca va arăta cu totul altfel, iar locuitorii vor beneficia, în sfârşit, de condiţii urbane decente.
În momentul de faţă, se lucrează intens la implementarea primul proiect important de infrastructură rutieră din acest cartier, prima pe listă la reabilitare fiind strada Soarelui, încă trei artere fiind la rând, în acest an.
Aceasta nu este însă singura investiţie în infrastructură de la Priseaca, potrivit primarului Cristian Stan, din toamnă va demara un al doilea proiect, care va viza asfaltarea altor străzi, concomitent cu extinderea reţelelor de apă, canalizare şi gaze naturale.
Este vorba despre un proiect în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care vizează asfaltarea a 3 kilometri de drumuri, respectiv străzile Soarelui, Prisecii, Câmpului şi Dâmboviţei.

„Este primul mare proiect de infrastructură din Cartierul Priseaca, pe strada Soarelui. Cel de-al doilea proiect este în momentul de faţă în faza de proiectare, sperăm ca undeva în toamnă să putem să începem lucrările şi pe acest proiect, este vorba de diferenţa din strada Soarelui, Dâmboviţei, Prisecii, de asemenea şi străzile Teilor, Stupilor, Înfrăţirii şi Oilor. Acesta este cel de-al doilea proiect, aproximativ 4,2 kilometri. În paralel cu aceste lucrări, avem şi lucrări pe zona de utilităţi şi anume extinderea reţelei de canalizare şi alimentare cu apă pe străzile Prisecii, Dâmboviţei, Teilor, Stupilor. De asemenea, avem lucrare de extindere a reţelei de alimentare cu gaze naturale pe strada Dâmboviţei. În afară de aceste proiecte, urmeză să mai intre în lucru, şi avem acum lansată licitaţia pentru proiectare, intervenţiile pe străzile Crângului, Pădurii şi Plantelor şi, de asemenea, proiect de extindere a reţelei de apă şi de canalizare pe aceste străzi pe care le-am menţionat", a spus primarul Cristian Stan.