Motivele pentru care Rică Neaga a ales să o antreneze pe Urban Titu
0
În cadrul conferinţei de presă susţinută în sediul Primăriei Titu, fostul stelist Adrian Neaga a dezvăluit motivele pentru care a ales să o antreneze pe Urban în următoarele două sezoane.
„Am ales această echipă deoarece m-au convins proiectele serioase care se doresc aici. Prietenia pe care o am cu Vlad Oprea şi modernizarea bazei sportive au fost alte elemente care m-au făcut să aleg Titu. De asemenea, discuţia avută cu domnul Croitoru m-a împins să vin aici. Pe această cale, îi doresc şi dumnealui să aibă mult succes la Chindia. Am încredere că pot face lucruri frumoase la Urban”, a mărturisit Neaga.
Planuri serioase la Urban Titu! "Vom ataca promovarea în sezonul 2015-2016"
Fostul stelist Adrian Neaga a semnat un contract valabil pe doi ani cu Urban Titu, perioadă în care şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ, scrie sportdambovitean.ro
Tehnicianul piteştean a mărturisit că obiectivul în primul sezon va fi clădirea unei echipe competitive, urmând ca în sezonul 2015-2016 să atace promovarea în liga secundă.
„În primul sezon am ca obiectiv să formez o echipă competitivă, pentru ca în următorul sezon, 2015-2016, să putem ataca promovarea. Voi pune accent pe jucătorii tineri, pentru că vreau să îi promovăm, mai ales că există o pepinieră la Nucet. Este foarte mare diferenţă între ligile de fotbal din România şi dacă nu ai o echipă competitivă atunci când intri într-o ligă superioatră trebuie să schimbi aproape toţi jucătorii”, a declarat Adrian Neaga, noul antrenor al Urbanului Titu.