FOTO UPDATE Minorul fugit de acasă a fost găsit teafăr. Acesta lăsase un mesaj: „Am fost făcut din greşeală. Mă omor. Să nu mă căutaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Valentin Mihai, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă, duminică, în jurul orei 15.00
Ciprian Valentin Mihai, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă, duminică, în jurul orei 15.00

Îşi dorea mai mult de la viaţa sa decât să stea în fiecare zi să mâne vacile la păscut. Este povestea tristă au unui minor de 15 ani, din comuna dâmboviţeană Glodeni, care a fugit de acasă în urma unor certuri cu tatăl său, care îl obliga să aibă grijă de animale. A lăsat şi un mesaj pe telefonul bunicii sale, spunâdu-i că o să se omoare.

UPDATE: Potrivit poliţiştilor, băiatul a fost găsit în această dimineaţă în zona islazului comunal. Acesta se întorcea singur spre casă şi este teafăr. Le-a spus oamenilor legii că a dormit într-un desiş. Urmează acum ca anchetatorii să stea de vorbă cu el pentru a vedea exact de ce a recurs la acest gest.

Ciprian Valentin Mihai, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă, duminică, în jurul orei 15.00, cu vaca, pe care a abandonat-o la ieşirea din sat. Şi-a luat cu el apă şi câteva haine şi la scurt timp i-a scris bunicii sale un mesaj. „Am fost făcut din greşeală. Mă omor. Să nu mă căutaţi”.

Vestea i-a cutremurat pe colegii, prietenii şi rudele sale, care vorbesc despre el care despre un băiat cuminte, educat şi dornic să înveţe carte. Nu era derbedeu, era un copi la locul lui. Era cuminte. Nu ştiu ce s-a întâmplat, că nu a mai vrut până acum să plece de acasă. Nu ştiu de ce mi-a trimis mesaj şi nu m-a sunat că altfel vorbeam eu cu el. Poate îl convingeam să vină acasă”, ne-a povestit bunica sa.

Fuga minor Glodeni

„Un băiat foarte liniştit. Părinţii, oameni liniştiţi, cumsecade, n-am ce să spun. Chiar ne-a prins mirarea pe toţi când am auzit ce s-a întâmplat”, spun localnicii.

Poliţiştii s-au ajutat de un câine de urmărire pentru a-l găsi pe băiat, însă degeaba. „A fost sesizaţi că un minor de 15 ani a plecat de la domiciliul său în urma unor certuri cu tatăl său. Peste 100 de poliţişti, jandarmi, pădurari şi localnici au efectuat scotociri în zonă în vederea  identificării acestuia. Totodată în cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au folosit şi un câine de urmă. Căutările vor fi reluate luni, la ora 07.00”, a declarat subinspector Alexandra Niculae, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Fuga minor Glodeni

Semnalmentele băiatului sunt: 1,70 m, slab, păr blond, ochi căprui şi cu pistrui pe faţă.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite