Mâncarea preferată a celor mai importanţi lideri în viaţă ai lumii. Cât de nesănătos mănâncă Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi vedem în fiecare zi la televizor, suntem nevoiţi să “disecăm” ştiri despre ei mai mult sau mai puţin adevărate, dar dincolo de măştile de fier pe care le afişează sunt şi ei oameni, cu dorinţe, idealuri sau mâncăruri preferate. Angela Merkel adoră tocană ungurească, Barack Obama e mort după fast food, iar Puţin e fan îngheţată.

Regina Elisabeta a-II-a a Angliei, topită după ciocolată 

Darren McGrady, bucătarul chef care a lucrat în bucătăriile palatului Buckingham timp de mai bine de 15 ani, a dezvăluit preferinţele culinare ale reginei. Bucătarul spune că regina Angliei preferă la micul dejun cereale de porumb, amestecate cu fructe uscate şi nuci de macadamia, dar şi un ceai. Prânzul, care este servit la ora 1.00, constă în peste la grătar, fără sos, pe pat de spanac sau dovlecei. Trebuie să mai ştiţi că regina Elisabeta este o mare consumatoare de ciocolată, deşertul sau preferat fiind "Prăjitură perfectă de ciocolată" care conţine 3 straturi din cea mai fină ciocolată.

Angela Merkel adoră tocăniţa 

Cancelarul german Angela Merkel adoră să gătească, iar printre mâncărurile sale favorite se numără letcho, o tocană de legume ungurească, shashlik, care este o frigăruie picantă, dar şi supă de cartofi, păstrăvul şi prăjitură cu prune. 

image

Vladimir Putin - Îngheţată de fistic 

Putin se “imblazeste” de fiecare dată când consumă îngheţată cu fistic, pe care o consumă indiferent de temparatura. Nu se ştie deocamdată ce fel de mâncare adoră cel mai influent om de pe planetă, însă, un lucru este cert: nu se aşează la masă decât după ce degustătorul sau ia câteva înghiţituri din farfurie. 

Barack Obama mănâncă nesănătos 

Preşedintele Obama devorează cu plăcere cheeseburgeri (cu brânză Cheddar), coaste de porc la grătar, aripioare de pui, gogoşi, dar şi mâncăruri sănătoase cum sunt peştele la grătar şi broccoli gătit la aburi. Preşedintelui SUA nu îi plac mâncăruri sau ingrediente cum sunt sparanghelul (îl mănâncă numai dacă nu are de ales) îngheţată, maioneză, chipsurile de cartofi cu sare şi oţet. 

Papa Francis adoră legumele

Papa Francis este pasionat de mâncărurile simple, de bază. Felul său preferat de mâncare este bagna cauda, o mâncare tradiţională a fermierilor, care se constă în morcovi copţi, ţelină şi anghinare asezonate cu un sos fierbinte de usturoi şi ulei de măsline. 

Mâncăruri preferate ale unor persoane faimoase 

Împăratul român Tiberius adoră pepenele galben şi castravetele. Se spune că împăratului român Tiberius îi plăcea atât de mult pepenele galben încât mânca în fiecare zi, la fiecare masă pepene galben. De asemenea, împăratului Tiberius îi mai plăceau castraveţii, astfel încât nu călătorea niciodată fără o provizie serioasă de castraveţi. 

Napoleon Bonaparte se delecta cu marengo de pui. Legendă spune că pe câmpul de bătălie bucătarul lui Napoleon a creat o reţeta preparată din ingrediente procurate de la un fermier local pe care i-a servit-o lui Napoleon imediat după ce lupta a luat sfârşit. Lui Napoleon i-a plăcut atât de mult felul de mâncare pe baza de pui, încât l-a denumit Marengo de pui şi a cerut să îi fie servit după fiecare bătălie câştigată. 

Ceuşescu era un avid consumator de musaca de legume, cu ou şi smântână pe deasupra, piftie de crap gătită în stil românesc şi salate simple cu roşii, ceapă şi brânză, pe care le consumă cu friptură. Evita să consume mâncarea dacă această nu era verificată înainte, pentru depistarea posibilelor otrăvuri. Aruncă mâncarea care i se servea la evenimente formale pe podea şi o împingea cât mai departe de el.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite