Ludovic Orban ameninţă: "Urmează plângeri penale atât pentru cei care au plecat, dar şi pentru cei care i-au luat"
0Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că primarii care pleacă din PNL şi PDL la alte partide vor fi acţionaţi în instanţă, la fel şi vicepremierul Liviu Dragnea, sub acuzaţia de luare şi dare de mită.
''Am pregătit model standard de acţiune în contencios (...) Mai fac încă o dată anunţul, ca să ştie toţi primarii şi toţi băieţii ăştia care sunt implicaţi. Deocamdată nu am primit de la niciun secretar de consiliu local declaraţii de apartenenţă politică a unor aleşi locali proveniţi din PNL sau PDL care să îşi fi schimbat culoarea politică. Imediat ce vom intra în posesia acestor declaraţii de apartenenţă, şi nu mai e decât o săptămână, noi am pregătit model standard de acţiune în contencios'', a spus Ludovic Orban.
Liderul liberal a menţionat că va fi completată plângerea penală depusă deja de Klaus Iohannis împotriva lui Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu declaraţiile depuse de primarii care au plecat din PDL şi PNL, precum şi documente privind alocările de bani primite de primăriile acestora de la Ministerul Dezvoltării.
''A doua acţiune: vom depune plângere penală, adică vom completa plângerea penală care se află astăzi la DNA, înaintată de preşedintele PNL, Klaus Iohannis, împotriva lui Liviu Dragnea, vom completa această plângere cu declaraţiile primarilor care au părăsit partide de Opoziţie şi au trecut în PSD sau în alt partid aflat la guvernare şi, de asemenea, documente prin care să dovedim că au primit bani prin pixul lui Dragnea, ministrul Dezvoltării, prin ordin de ministru'', susţine Ludovic Orban.
Acesta a adăugat că acţiunea în instanţă va fi demarată până la alegerile prezidenţiale. ''Vom alimenta plângerea penală depusă deja şi pe care este deschis deja dosar in rem, o vom alimenta cu nume de persoane, adică Liviu Dragnea, ca cel care dă mită, şi primarul care şi-a schimbat culoarea politică, cel care primeşte mită. Şi în mod evident lucrul acesta îl vom face până în alegerile prezidenţiale, pentru că obiectivul care este urmărit pentru această dare de mită din partea lui Liviu Dragnea şi a Guvernului este acela de a obţine în mod fraudulos voturi la alegerile prezidenţiale. Nu ne jucăm cu chestiunea asta!'', a susţinut Orban.