Guvernul a alocat 5 mil. lei pentru terminarea lucrărilor la Campusul Universitar din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul de finanţare al proiectului cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a fost semnat la 28 septembrie 2010 de către Universitatea Valahia din Târgovişte
Contractul de finanţare al proiectului cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a fost semnat la 28 septembrie 2010 de către Universitatea Valahia din Târgovişte

Campusul Universităţii Valahia din Târgovişte a primit o nouă finanţare de la Guvern şi ar putea fi inaugurat în toamna acestui an. Preşedintele Cj Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că pentru campus a fost alocată suma de 5 milioane de lei.

Suma va fi împărţită astfel:

- 3,8 milioane lei pentru finalizarea primei etape a campusului universitar din municipiu;

- 1,2 milioane lei pentru campusul din Alexandria, acolo unde se vor finaliza lucrările unui cămin studenţesc al Facultăţii de Ştiinţe şi Inginerie (120 de locuri de cazare).

"Sunt bani importanţi aduşi într-un proiect amplu, de referinţă. E singurul campus al unei universităţi de stat construit de la zero după 1989! Încerc să susţin astfel de proiecte durabile, care nu se finalizează în câteva zile sau săptămâni, dar care amprentează viitorul. Este, cred, o folosofie corectă, care implică viziune, şi nu profitul popular imediat", a preciza preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu.

Campusul de la Târgovişte, singurul construit de la zero în ultimii 25 de ani, a costat până acum, peste 14 milioane de euro.

Date despre proiect

Contractul de finanţare al proiectului cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a fost semnat la 28 septembrie 2010 de către Universitatea Valahia din Târgovişte. Proiectul a fost selectat spre finanţare în cadrul competiţiei POSCCE-A2-O2.2.1-2009-4 şi are o valoare totală de 57.971.600 LEI şi se va derula pe o perioadă de 36 luni.

Obiectivul proiectului este acela de a construi în campusul universitar un institut de cercetare cu 20 de laboratoare (36 spatii nou create) şi de a-l dota cu infrastructură de cercetare de cel mai înalt nivel, în domeniul energiilor regenerabile, al produselor şi proceselor inovative. Activitatea institutului se va concretiza în dezvoltarea de materiale, dispozitive şi sisteme cu aplicabilitate în producerea energiei regenerabile şi integrarea acestora în clădiri, pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de materii prime şi combustibili. Proiectul va conduce la creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare la nivelul Regiunii 3 Sud-Muntenia şi la întărirea competitivităţii cercetării ştiinţifice romaneşti la nivel european.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite