Grupul HeidelbergCement, recompensat cu distincţia „Best improver”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pietei de ciment din Romania
Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pietei de ciment din Romania

HeidelbergCement Group a primit distincţia „Best improver” în ceea ce priveşte comunicarea transparentă a indicatorilor de mediu, în cadrul programului Carbon Disclosure Project (CDP) fiind aleasă dintre cele mai mari şi puternice 350 de organizaţii din zona Germania – Austria – Elveţia.

HeidelbergCement a fost premiată drept compania care a adus cele mai semnificative îmbunătăţiri procesului de comunicare transparentă a indicatorilor şi a activităţilor de mediu. HeidelbergCement a fost în competiţie cu alte 350 de companii şi organizaţii din regiunea Germania – Austria – Elveţia prin programul Carbon Disclosure Project (CDP), care încurajează business-urile sustenabile.

HeidelbergCement se clasează acum în TOP 5 al celor mai bune companii din sectorul de energie şi materiale de construcţii. Premiul „Best improver” a fost acordat în cadrul conferinţei şi ceremoniei CDP Leadership Award susţinută în cadrul BMW Welt la München, în data de 16 octombrie 2014.

"Suntem foarte încântaţi pentru că am atins performanţa îmbunătăţirii scorului de transparenţă de la 97 la 100 în acest an. Astfel, am ajuns acum printre cele mai bune cinci companii din sectorul energetic şi de materiale de construcţii", a declarat Rob van der Meer, Director de Public Affairs şi Environmental Sustainability al HeidelbergCement Group.

image

„Acest succes are la bază excelenta cooperare şi comunicare a departamentelor de mediu, de achiziţii, de logistică, de resurse umane, precum şi cel de cercetare, dezvoltare şi producţie. Numai în acest fel am putut perfecţiona procesul de generare sistematică şi de raportare a informaţiilor . Aşadar, experienţa participării în programul CDP ne-a determinat să ne organizăm  mai bine, astfel încât să găsim  o modalitate mai bună de a comunica riscurile şi oportunităţile pe care le întâmpinăm în contextul schimbărilor climatice.”, completează Rob van der Meer.

Carbon Disclosure Project (CDP) colaborează cu mii de companii care se confruntă cu problema schimbărilor climatice. În acest sens, CDP colectează date privind performanţele de mediu, precum şi informaţii privind obiectivele, iniţiativele, riscurile şi oportunităţile companiilor partenere din întreaga lume şi pregăteşte un raport în fiecare an. Cercetarea CDP, înfăţişată sub forma unui sistem global de date este singura care poate oferi companiilor informaţii vitale despre mediu şi despre schimbările care se produc la nivel global. CDP încurajează şi motivează companiile să-şi dezvăluie impactul asupra mediului şi asupra resurselor naturale şi să ia măsuri pentru a-l reduce. 

Pentru a ajunge la această performanţă, HeidelbergCement Group a fost susţinută de fiecare filială naţională, inclusiv de compania din România. Pe lângă raportările interne, Carpatcement Holding s-a implicat în îmbunătăţirea transparenţei comunicării şi în mod public, prin proiecte de responsabilitate socială. Unul dintre ele este chiar „Tinerii gardieni ai mediului” în care elevii de la liceele din apropierea fabricilor de ciment merg însoţiţi de profesorii coordonatori şi de specialiştii din fabrici pentru a măsura indicatorii de mediu, care ulterior sunt comunicaţi de către Carpatcement.

În această toamnă, înainte de intrarea în perioada de mentenanţă a celor trei fabrici de la Taşca, Chişcădaga şi Fieni, „tinerii gardieni ai mediului” vor merge să măsoare valorile indicatorilor de mediu. Carpatcement va face public rezultatul acestei  acţiuni, participând şi contribuind astfel la îmbunătăţirea performanţei de mediu în România şi internaţional, la nivel de grup.

Despre Grupul Carpatcement 

Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, este unul din liderii pietei de ciment din Romania.HeidelbergCement Group este lider mondial pe piata de agregate si un important jucator in domeniul cimentului, betonului si altor activitati conexe, ceea ce il pozitioneaza printre cei mai mari producatori de materiale de constructii din lume. Compania are peste 52.000 de angajati in 2.500 de locatii, in peste 40 de tari.

Cu un total al investitiilor de peste 450 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanti investitori germani din Romania. In tara noastra, Grupul este prezent in productia de ciment, betoane si agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE. Toate cele trei companii folosesc tehnologii inovative si au ca obiectiv major promovarea unor standarde inalte de calitate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite