FOTO VIDEO Sute de persoane au asistat, în ciuda ploii, la parada de 1 decembrie din centrul Târgoviştei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La manifestări au participat şi reprezentanţii Raionului Căuşeni, din Moldova
La manifestări au participat şi reprezentanţii Raionului Căuşeni, din Moldova

Chiar dacă a plouat mărunt, sute de părinţi şi-au luat copiii şi au venit în centrul Municipiului Târgovişte pentru a participa la manifestările dedicate sărbătoririi a 99 de ani de la Marea Unire. Programul manifestaţiilor de 1 Decembrie de la Târgovişte a cuprins, ca de obicei, ceremonii militare şi religioase, precum şi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor.

Un grup de copii de la Şcoala Coresi a avut un moment aparte în cadrul ceremoniei. 

Ceremonia publică militară şi religioasă, dedicată Zilei Naţionale a României – 1 decembrie, s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului, Monumentul Eroilor Târgovişteni, cu începere de la ora 11.00. 


La manifestări au participat şi reprezentanţii Raionului Căuşeni, din Moldova. Aceştia au venit în Dâmboviţa pentru evenimentul de semnare a Înţelegerii de Cooperare între Judeţul Dâmboviţa din România şi Raionul Căuşeni din Republica Moldova, stabilită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 295/24.10.2017, privind aprobarea înfrăţirii Judeţului Dâmboviţa cu Raionul Căuşeni.

1dectgv

Ca o noutate, Crucea Roşie Dâmboviţa a îmbrăcat mai multe tinere voluntare în cchipamentul vechi al surorilor de Cruce Roşie.

1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
1dectgv
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite