Educaţie montană. Ce probe de turism montan vor parcurge 36 de tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul face parte din programul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", program care a implicat peste 3.900 de persoane în cei nouă ani de la înfiinţarea asociaţiei.
Proiectul face parte din programul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", program care a implicat peste 3.900 de persoane în cei nouă ani de la înfiinţarea asociaţiei.

În perioada 9- 11 noiembrie 2018, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Asociaţia Chindia Jurasic Park şi cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, va derula proiectul "educaţie montană pentru tineret".

Este vorba de o tabără tematică cu probe de turism montan specializat, la limita dintre masivele Bucegi şi Leaota, în zona Raciu – Rătei, afluenţi ai Ialomiţei.

La această tabără vor participa 36 de tineri, grupaţi în echipe de câte 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), care vor reprezenta instituţii de învăţământ sau ONG-uri din judeţul Dâmboviţa.

„În cadrul taberei, tinerii participanţi vor fi implicaţi în activităţi şi ateliere de educaţie non-formală, teoretice şi practice în domeniul turismului montan specializat, precum: prezentarea echipamentului montan individual şi colectiv, drumeţie montană, căţărare sau rapel cu asigurare, activităţi de speologie, orientare în teren cu busola sau cu ajutorul reperelor, activităţi de ecologizare, jocuri tematice”, a precizat Ileana Bocanciu, preşedinte AEFC - coordonator proiect.

Proiectul face parte din programul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", program care în cele 80 de etape desfăşurate deja, a implicat peste 3.900 de persoane în cei nouă ani de la înfiinţarea asociaţiei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite