Două victorii în faţa Ucrainei, în amicalele susţinute de naţionala U18 la baschet feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională a României U18 feminin a susţinut două partide amicale la Oradea în compania reprezentativei similiare a Ucrainei. Formaţia condusă de Cătălin Tănase a obţinut două victorii clare, reuşind în fiecare joc să marcheze peste 70 de puncte.

Prima partidă, desfăşurată vineri, 7 iulie, a fost controlată categoric de formaţia noastră care avea să se impună cu scorul de 78-26 (13-5, 21-4, 26-11, 18-6). Irina Părău a fost cea mai bună jucătoare a României în acest meci cu 17 puncte, 2 recuperări şi o pasă decisivă. Teodora Armanu a contribuit cu 11 puncte, iar Robert Salatioan a terminat cu 10 puncte, 4 recuperări şi 2 pase decisive, scrie totalbaschet.ro

În a doua partidă Ucraina a arătat mai bine şi la pauză se afla în avantaj. Echipa României a tranşat însă meciul în sfertul trei când a reuşit un parţial de 27-4. La final România s-a impus cu scorul de 73-53. Irina Părău a fost din nou cea principala remarcată a echipei noastre cu 14 puncte, 6 recuperări şi 3 pase decisive. Maria Ferariu a încheiat jocul cu 11 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive şi 6 intercepţii.

În cele două partide de la Oradea, Cătălin Tănase a folosit toate jucătoarele pe care le-a avut la dispoziţie. România va debuta pe 4 august la Campionatul European Divizia B de la Dublin cu un meci împotriva Elveţiei.

   

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite