Distracţie la Târgovişte, în cadrul Festivalului "Întâlnirea mini-vedetelor lângă Turnul Chindiei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii şi tineri din întraga ţară îşi vor da întâlnire în zilele de 13 şi 14 mai la Târgovişte, unde va avea loc a doua ediţie a Festivalului "Întâlnirea mini-vedetelor lângă Turnul Chindiei".

Organizat de Teatrul "Junior" din Târgovişte şi "Clubul Victorioşilor", festivalul cuprinde următoarele secţiuni: muzică uşoară, muzică populară, muzică etno, teatru, imitaţii, spunere de poveşti şi video. 

Şi-au anunţat participarea concurenţi din judeţele Argeş, Prahova, Cluj, Vaslui, Caraş-Severin, Galaţi, Dâmboviţa, dar şi din Serbia şi Republica Moldova. 

Din juriile celor şapte secţiuni vor face parte personalităţi ale vieţii artistice din România, precum şi jurnalişti de la Radio România Muzical şi Radio România Internaţional. 

image

Din programul activităţilor conexe vor face parte: lansarea unui nou număr al revistei "Scena Vieţii - JUNIOR", "Carnavalul Veseliei", un recital al îndrăgitei trupe "Ceata lui Zâmbilici", un spectacol în aer liber şi multe alte momente interesante. 

Cu puţin înainte de 1 iunie, Târgoviştea devine, pentru două zile, capitala copilăriei. 

Cei care doresc să participe sunt invitaţi să consulte regulamentul pe "Ghidul Festivalurilor", sau pe pagina de Facebook "Festivalul Întâlnirea MINI-VEDETELOR lângă Turnul Chindiei".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite