De ce este obligatoriu ca bebeluşii să doarmă în aceeaşi cameră cu părinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii recomandă ca în primele 12 luni de viaţă părinţii să doarmă alături de bebeluşi, pentru a-i supraveghea cu atenţie. Există cazuri, ce-i drept, destul de rare, în care cel mic se poate sufoca.

Fenomenul se numeşte reflux gastroesofagian şi aproximativ jumatate dintre bebeluşi sunt afectaţi în primul an de viaţă de acest simptom. Specialiştii recomandă ca cel mic să doarmă cu trunchiul ridicat la cel mult 45 de grade.

"Copilul mai mic de un an trebuie să doarmă în cameră cu părinţii, dar în pat separat. Bebeluşii trebuie puşi la 45 de grade, pe spate, pentru că în primele luni de viaţă, refluxul gastroesofagian este fiziologic, dar poate provoca accidente. Pentru a combate acest reflux, copilul trebuie culcat la 45 de grade, mai exact cu o pernă sub saltea, pentru a sta cu tot trunchiul mai sus. Refluxul acesta creează foarte mult discomfort în primul an de viaţă, cum ar agitaţie şi risc de sufocare. Ideea de a-i culca cu faţa în jos este o prostie, pentru că ei se pot îneca cu conţinutul gastric care refluează în esofag şi există risc de sufocare", a declarat, pentru "Adevărul", dr. Anişoara Pohoaţă, medic pediatru.

Refluxul gastroesofagian nu este o boală propriu-zisă ci întoacerea involuntară a unei părţi din alimentele ingerate din stomac în esofag. Acesta poate afecta orice copilaş, de la nou-născut până la vârsta de adult. 

Tratament medicamentos

În cazul în care cel mic alunecă, se poate recurge la un colac.

"Folosim un colac umflat şi îl culcăm pe acel colac. Asta e poziţia ideală care împiedică refluxul şi sufocarea. Refluxul se poate combate şi cu medicaţie, dar până atunci folosim metodele acestea fizice. În cazul în care nu se rezolvă aşa, pentru că el poate provoca şi tulburări respiratorii, atunci putem folosi un inhibitor de pompă de protoni. Sunt situaţii rare când refluxul poate pătrunde pe căile respiratorii, când părinţii nu sunt atenţi. Sunt desul de rare cazurile de deces. De aceea este bine să îl avem aproape atunci când doarme", mai spune dr. Anişoara Pohoaţă.

Pe lângă refluxul propriu-zis apar şi manifestări clinice determinate de refluarea conţinutului gastric la care se pot asocia complicaţii atât gastrointestinale cât şi respiratorii ( prin aspirarea conţinutului în căile respiratorii) şi chiar simptome atipice din partea sistemului nervos.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite